Companii

Calea ferată Brașov – Sighișoara: Prima „cârtiță” a fost montată pe poziție FOTO

Pasionații de infrastructură au postat imagine cu prima „cârtiță” – TBM (tunnel boring machine), montată pe poziție pentru a începe săpăturile la tunelurile de pe tronsonul de cale ferată Brașov – Sighișoara. Între timp, compania Eastship din Constanța, specializată în transporturi agabaritice, a anunțat că a livrat piesele pentru al treilea TBM, urmând ca pentru ultimul, al patrulea, să fie livrate în septembrie.

Calea ferată Brașov - Sighișoara: Prima
Un cadru fiscal predictibil, imperativ pentru menținerea unui nivel scăzut al contrabandei. Peste 80 de milioane de țigarete  capturate de autorități în primele șapte luni ale anului

Companiile de stat vor reduce cu 50% numărul de consilieri ai directorilor generali şi directorilor generali adjuncţi

Cum au aplicat unii dintre marii retaileri OUG-ul privind reducerea adaosului comercial la 14 grupe de produse de bază

Autostrada Transilvania: Lotul Nușfalău - Suplacu de Barcău va fi inaugurat pe 15 septembrie - surse constructor

Autostrada Transilvania: Lotul Nușfalău – Suplacu de Barcău va fi inaugurat pe 15 septembrie – surse constructor

Autostrada Moldovei: Podul peste râul Buzău, construit de UMB, prinde contur. Va avea 1.360 de metri FOTO

Petrom vinde acționarului majoritar OMV fima care urma să construiască o fabrică de biocombustibil de ultimă generație în România

Reîncep lucrările la mult-așteptata centrala electrică pe gaze de la Iernut

Scad de la o lună la alta cantitățile de energie pe care Hidroelectrica le vinde la prețul reglementat de 450 de lei/MWh prin MACEE

ONRC: Peste 33.800 de firme au fost radiate în primele şase luni din 2023

Moment delicat pentru re-startul hidrocentralei gigantice Tarnița? În Europa s-au dărâmat peste 300 de baraje doar anul trecut

Cinci retaileri alimentari fac importuri de lapte și produse lactate mai mari decât procesatorii din industrie. În primele patru luni România a cumpărat lapte și produse lactate de 47,8 milioane de euro

Pasajul Doamna Ghica: Au început lucrările de asfaltare - viceprimar FOTO

Pasajul Doamna Ghica: Au început lucrările de asfaltare – viceprimar FOTO

Compania de design și amenajări de birouri Workspace Studio raportează o cifră de afaceri de 8,5 milioane de euro în primele șase luni ale anului

Spectral Mobilă a ajuns la o rețea de 34 de magazine după deschiderea unei noi unități în Moreni

eMAG lansează pe platforma online o secţiune dedicată vânzării produselor dermatocosmetice

Scumpire semnificativă a carburanților azi, a doua în doar două zile

După PPC, și grecii de la HELLENiQ Energy intră pe piața de energie regenerabilă din România, cumpărând proiecte fotovoltaice de 211 MW

Toți distribuitorii de energie au depășit planurile de investiții în rețele în 2022, mai puțin DEER. Cât a investit fiecare, CIFRE

Top constructori autostrăzi: Aktor, UMB, Alarko și Strabag au avut cele mai mari progrese în iunie

Panouri fotovoltaice și producție agricolă pe același teren, cu randament cu 70% mai mare. AgriCloud și USAMV lucrează la un proiect agrivoltaic de 650 MW

Stadiile lucrărilor de tip Quick Wins deschise pe Regionala CFR Galați sunt realizate în proporții care variază între 36% şi 68%

Nespresso deschide al noulea punct de vânzare din România, la Iași

MET Group, companie elvețiană prezentă și pe piața din România, intră în sectorul regenerabilelor din Germania

Transfăgărășan: CNAIR a primit trei oferte pentru studiul de fezabilitate necesar modernizării drumului spectaculos

Prețul spot al energiei electrice a crescut, în iulie, față de luna precedentă, cu 13%. Este prima creștere lunară din acest an

Trenuri pe hidrogen în România: ARF a primit ofertă de la Alstom

Penny majorează preţurile la anumite produse alimentare în Germania pentru a include şi impactul lor ecologic

Cristian Sas, director executiv al reţelei Sfânta Maria, parte a grupului MedLife: În următorii trei ani, ne propunem să acoperim toate judeţele ţării

Sibiu: Aproximativ 100 de pasageri au plecat fără bagaje din aeroport; valizele nu au putut fi descărcate din avion

Elmar Grutschnig, noul CFO al Mercedes-Benz România