Companii

Salariul minim în 2021: schimbarea datei de la care se aplică majorarea a fost, de fapt, o cacealma

E oficial şi definitiv: în ianuarie avem două niveluri ale salariului minim: 2.230 de lei brut până la 12 ianuarie inclusiv şi 2.300 de lei brut începând cu 13 ianuarie, data intrării în vigoare a HG 4 din 2021 care reglementează majorarea salariului minim în 2021. Ministerul Muncii a răspuns pentru Economica.net că „s-a renunțat la promovarea unei hotărâri a Guvernului de modificare a datei de aplicare a prevederilor HG nr. 4/2021”. La intenția de a modifica HG nr. 4/2021, Ministerul Justiției a făcut observația că se încalcă prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și a semnalat implicaţiile juridice negative ale emiterii unui alt act normativ cu aplicabilitate retroactivă, a explicat pentru Economica.net Ministerul Muncii. Informaţia vine în contextul în care premierul Cîţu a promis ferm pe 20 ianuarie că HG 4 din 2021 va fi modificată astfel încât majorarea salariului minim să se aplice începând cu veniturile aferente luna ianuarie. În realitate, premierul s-a pripit, guvernul a abandonat proiectul, dar a uitat să anunţe public această informaţie.

Salariul minim în 2021: schimbarea datei de la care se aplică majorarea a fost, de fapt, o cacealma
Lanțul de magazine PENNY deschide o nouă unitate în județul Suceava

Grupul Teraplast a depăşit cifra de afaceri de un miliard de lei şi şi-a dublat profitul, în 2020

Blue Air introduce zboruri directe din București către Mykonos

O companie germană a cerut insolvența Romelectro

Ryanair se va adresa Curții Europene de Justiție cu privire la ajutoarele de stat primite de Air France și de compania suedeză SAS

Auchan şi Glovo au încheiat un parteneriat pentru livrări la domiciliu. Serviciul este disponibil în 18 oraşe

Conceptul de outlet prinde bine în România în sectorul de fashion offline, dar şi în cel online

UE a contractat 150 de milioane de doze suplimentare de vaccin Moderna, care ar trebui livrate anul acesta

Nu se pot fabrica vaccinuri şi medicamente de ultimă generaţie în ţară, într-un orizont mai scurt de trei ani, atenţionează PRIMER

Livrările de vaccinuri Pfizer către UE sunt cu 30% sub planul convenit

Cine decide cât și pentru ce primește România bani din Fondul de Modernizare, circa șase miliarde de euro

Autostrada Transilvania: Guvernul pregătește exproprieri de 4,7 milioane de lei între Mihăiești și Suplacu de Barcău

O nouă tranşă de vaccin AstraZeneca ajunge în România

ACEA: Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au scăzut cu 12%, în ianuarie

Grupul Miele a ajuns la afaceri de 4,5 miliarde de euro, nivel record pentru producătorul de electrocasnice de lux

CE Oltenia vinde deja energie cu livrare în anul 2024

TDCX intră pe piaţa din România şi angajează peste 100 de oameni la Bucureşti

Teradyne anunţă noul preşedinte Universal Robots

Se mișcă lucrurile la viitorul CET Titan. Noua Titan Power a primit banii de la SAPE și ce a mai rămas din vechea centrală de la Electrocentrale

Profitul companiei Farmaceutica Remedia a crescut în 2020 de 15 ori

Gazprom a exportat anul trecut în România 962 de milioane de metri cubi de gaze naturale, o cantitate mică în comparație cu alte state

Gigantul Johnson & Johnson a cerut autorizarea vaccinului său anti-COVID-19 de către Uniunea Europeană

Autostrada Sibiu – Pitești: 11 oferte pentru ultima secțiune scoasă la licitație, Boița – Cornetu

Adidas a început procesul de vânzare al brandului Reebok

O româncă va prelua începând din martie funcția de Managing Director al diviziei Unilever South Central Europe

Autostrada Ploiești – Buzău: Cum va arăta primul tronson din autostrada A7 care va lega Capitala de Moldova VIDEO

Furnizorul de soluţii IT Cegeka îşi deschide birou în Moldova şi face angajări

Producătorii de energie hidro vor intra în faliment din cauza taxelor pe apă  – PATRES

Innobyte, dezvoltator local de soluţii software pentru e-commerce, mizează pe o cifră de afaceri de 2 milioane de euro în 2021

Vivo intră oficial pe piaţa de smartphone-uri din România. Ce planuri are compania