Economie

Ford şi Volkswagen negociază dezvoltarea unui al doilea vehicul electric în Europa – Handelsblatt

Ford ar putea construi mai mult de un model de vehicul electric bazat pe platforma pentru maşini electrice a grupului Volkswagen AG, a afirmat directorul subsidiarei Ford din Europa, Stuart Rowley, într-un interviu acordat publicaţiei germane Handelsblatt, transmite Reuters. Ford are o uzină în România, la Craiova, unde produce două modele, EcoSport şi noul Puma. În aprilie 2019, americanii aveau peste 4.400 de angajaţi în România şi au început un program de recrutare a circa 1.700 de angajaţi în perioada următoare, şi vor ajunge, conform oficialilor Ford la circa 6.200 de angajaţi în ţara noastră.

Ford şi Volkswagen negociază dezvoltarea unui al doilea vehicul electric în Europa - Handelsblatt
România, printre ţările din UE cu cea mai ridicată pondere a populaţiei ocupate în agricultură

Netflix a cumpărat drepturile de difuzare pentru serialul

Netflix a cumpărat drepturile de difuzare pentru serialul „Seinfeld”, după ce a pierdut „Friends”

A doua zi de proteste pentru sindicaliştii din transportul feroviar

Închisoarea datornicilor - Teodorovici aduce clarificări despre proiectul de lege controversat

Închisoarea datornicilor – Teodorovici aduce clarificări despre proiectul de lege controversat

Cinci ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 17.09.2019

Cinci ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 17.09.2019

Şedinţă CGMB: Împrumut de peste jumătate de miliard de lei şi prelungirea termenului de valabilitate pentru eco-vouchere, pe ordinea de zi

Ce se întâmplă cu leul în această săptămână - curs valutar interbancar 17.09.2019

Ce se întâmplă cu leul în această săptămână – curs valutar interbancar 17.09.2019

Gran Via a cumpărat un teren de 5.000 mp în nordul Capitalei şi negociază achiziţionarea a încă trei cu o suprafaţă totală de circa patru hectare

Un deputat cere ca avioanele să ocolească Clujul: e o chestiune de timp până se defectează unul deasupra oraşului

Pensiile de serviciu au costat 4,3 miliarde de lei, bani plătiţi din bugetul de stat în primul semestru din 2019, cu peste 5% mai mult decât în 2018

Alin Iftemi, Modex: Peste cinci ani tehnologia blockchain va avea produse mature şi clienţi mai pregătiţi

Toate companiile energetice din România trebuie să anunţe statul cu un an înainte dacă vor să îşi vândă din active

APIA: Piaţa auto din România, creştere relativ solidă după 8 luni, chiar dacă ritmul s-a mai temperat

Londra anunţă contururile unui acord al Brexitului, Bruxellesul se declară sceptic

Ministrul american al Energiei spune că este prea devreme pentru eliberarea de petrol din rezerva strategică

H&M schimbă strategia şi va testa vânzarea de produse aparţinând unor alte branduri

Ministrul Comunicaţiilor, despre implementarea 5G în România: Nu am nominalizat niciun stat şi niciun brand

Vouchere de vacanţă pe card şi ajutor de minimis pentru agenţiile care aduc turişti străini în România

Criza opiaceelor din Statele Unite - Grupul Purdue Pharma îşi declară falimentul

Criza opiaceelor din Statele Unite – Grupul Purdue Pharma îşi declară falimentul

„Zilele câmpului Agtech”, eveniment pentru fermieri în Insula Mare a Brăilei, la Agricost, în 18 septembrie

Ministerul Finanţelor a atras, luni, 500 milioane de lei de la bănci, la un randament de 3,76% pe an

Românii înregistrează cele mai mari decalaje din UE între veniturile mari şi cele mici (Monitorul Social)

British American Tobacco: Două zile rămase până la deschiderea competiţiei ideilor de afaceri

British American Tobacco: Două zile rămase până la deschiderea competiţiei ideilor de afaceri „Battle of Minds”

SIF Banat Crişana a preluat cu 20 de milioane euro terenul de 89.000 mp al platformei Helitube din Bucureşti după o luptă acerbă

Instalatorii de panouri fotovoltaice merg mâine la sediul AFM. Ce propun pentru deblocarea programului

Patronii hotelurilor şi restaurantelor din organizaţia HORA susţin actuala legislaţie a comercializării produselor de tutun

INTERVIU cu şeful ANCPI: Procentul suprafeţei agricole care nu face obiectul programului naţional de cadastru este în prezent mai mic de 13%

România exportă, din păcate, 75% în UE, dar Asia, America şi Africa sunt pieţe foarte bune - oficial MMACA

România exportă, din păcate, 75% în UE, dar Asia, America şi Africa sunt pieţe foarte bune – oficial MMACA

Încep lucrările de reparaţii pe sectorul de beton al Autostrăzii Soarelui - CNAIR

Încep lucrările de reparaţii pe sectorul de beton al Autostrăzii Soarelui – CNAIR

Grecia vrea redevenţe mai mari de la compania canadiană Eldorado Gold