Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Olt au solicitat joi Tribunalului luarea măsurii arestării preventive pentru omul de afaceri Cristian Burci şi alte patru persoane, reţinute în cursul serii şi nopţii precedente sub acuzaţia de săvârşire a unor infracţiuni economice, potrivit unui comunicat DIICOT transmis joi AGERPRES.