Economie

CNAS: Licitaţii IT de peste 37 mil. euro pentru gestionarea electronică a concediilor medicale, trimiterilor şi reţetelor

Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS) a demarat la sfarsitul lunii ianuarie din acest an doua licitatii pentru achizitia unor sisteme IT de gestionare a concediilor si trimiterilor medicale, precum si a retetelor necompensate si retetelor pentru substante stupefiante si psihotrope. Valoarea totala cumulata a celor doua proiecte, care implica finantare UE, este estimata la peste 163,2 milioane lei (cu TVA inclusa), echivalentul a mai mult de 37,1 milioane euro, conform datelor din Sistemul Electronic de Achizitii publice (SEAP), citate de HotNews.ro.

CNAS: Licitaţii IT de peste 37 mil. euro pentru gestionarea electronică a concediilor medicale, trimiterilor şi reţetelor
Ford nu mai produce la Craiova motorul EcoBoost de 1.5 litri

Numeroase zboruri din SUA au fost anulate din cauza unei noi furtuni de zăpadă

Dezacordurile asupra Greciei reprezintă 'cea mai mare ameninţare pentru economia mondială' - Osborne

Dezacordurile asupra Greciei reprezintă ‘cea mai mare ameninţare pentru economia mondială’ – Osborne

CE este favorabilă unei modificări a structurii troicii, dar deocamdată nu are alternativă

Taxa clawback pentru ultimul trimestru din 2014 depăşeşte 25% din valoarea vânzărilor - APMGR

Taxa clawback pentru ultimul trimestru din 2014 depăşeşte 25% din valoarea vânzărilor – APMGR

ELCEN se opune fuziunii cu RADET din cauza unor ilegalităţi - fost viceprimar

ELCEN se opune fuziunii cu RADET din cauza unor ilegalităţi – fost viceprimar

Lukoil intenţionează să-şi menţină nemodificată producţia de petrol din Rusia

Croaţia: Program guvernamental prin care persoanele cu venituri mici pot cere ştergerea datoriilor

Preşedintele Directoratului CFR Călători a demisionat

Croaţia va şterge datoriile pentru 60.000 de săraci

Miron Mitrea şi-a anunţat demisia din Camera Deputaţilor. Este condamnat la 2 ani de închisoare cu executare

Ioan Niculae: Cine vrea să mă falimenteze şi să-mi ia fabricile? N-am făcut nimic rău. România are nevoie de azotaţii mei

Francul elveţian la minimul ultimelor două săptămâni pe fondul speculaţiilor privind implicarea SNB

Italia recomandă ''prudenţă şi responsabilite'' în discuţiile cu Grecia

Italia recomandă ”prudenţă şi responsabilite” în discuţiile cu Grecia

Angela Merkel: Germania nu va sprijini Ucraina cu arme

Erste Group, cel mai valoros brand bancar din Austria

Hidroelectrica scoate la vânzare 20 de microhidrocentrale şi grupuri de microhidrocentrale

Savu, ANMDM: Ibuprofenul care se eliberează cu prescripţie medicală va fi în continuare compensat

Directorul CFR Călători, Vasile Secară, a demisionat

DIICOT cere aviz de urmărire penală pentru Adrian Videanu şi Varujan Vosganian în dosarul lui Ioan Niculae

Un fond din Abu Dhabi vrea să construiască un complex imobiliar pe litoralul bulgăresc

Udrea: Nu voi contesta controlul judiciar impus de DNA

Bombardierul Tu-95 interceptat de Marea Britanie avea la bord arme nucleare. Moscova neagă

Republica Moldova: Consilierul lui Merkel pentru politică externă şi securitate merge la Chişinău

Premierul Greciei exclude ideea de a apela la ajutorul Rusiei

Record pentru MFP: A împrumutat 600 de milioane lei de la bănci, pe 12 ani şi jumătate, la un randament de 2,94%

Peste 155.000 de păgubiţi FNI aşteaptă 61 milioane de lei. Plăţile se fac din veniturile AAAS, pe măsură ce sunt încasate

Rezervele valutare la BNR au scăzut cu 1,6 miliarde de euro în ianuarie pe fondul plăţilor către CE şi FMI

Mâncarea din vis. Dintr-un vis italian

Mâncarea din vis. Dintr-un vis italian

Elveţia: Valoarea depozitelor a crescut semnificativ după eliminarea pragului minim de 1,20 franci pentru un euro