Economie

Rata creditelor neperformante ale BCR a ajuns la 28%

Rata creditelor neperformante ale celei mai mari bănci din România a continuat să crească în primul trimestru al acestui an şi a ajuns la 28,2%, cu şase puncte procentuale mai mult decât în urmă cu un an, în condiţiile în care mediul economic a continuat să fie unul dificil.

Rata creditelor neperformante ale BCR a ajuns la 28%
Care este principala problemă a României după aderarea la UE - Sondaj

Care este principala problemă a României după aderarea la UE – Sondaj

Schaeuble califică drept

Schaeuble califică drept „fără sens” noul partid eurosceptic AFD

Grapini: Vrem să atragem turişti din India, în fiecare an 50 mil. de indieni vizitează Europa

Vosganian: O companie indiană vrea să construiască un combinat siderurgic în sudul României

Ponta: Sper ca în iunie Hidroelectrica să iasă din insolvenţă, iar în toamnă să listăm 10%

Cât costă Samsung Galaxy S 4 în magazinele online din  România

Spaţiile comerciale stradale, de peste trei ori mai scumpe în Bucureşti decât în alte oraşe mari

LG a lansat televizorul cu ecran curbat de 13.500 dolari

Câţi bani vor Finanţele să împrumute în luna mai

Italia s-a împrumutat pentru prima oară sub noul guvern, cu dobânzi în scădere puternică

Vacanţa de 1 Mai şi Paşte: O treime din locurile de cazare clasificate pe litoral, disponibile

Programul BCR de sărbători

Programul BCR de sărbători

Proprietarii ar putea fi obligaţi să investească în amenajarea hotelurilor, chiar dacă sunt închise

Nokia scoate un telefon de 20 de dolari

Nokia scoate un telefon de 20 de dolari

Bursa a crescut foarte uşor în prima parte a şedinţei, pe un rulaj salvat de acţiunile FP şi Erste

Veniturile SIF Banat-Crişana au scăzut cu 25% în primele trei luni, la aproape 28 milioane lei

Portugalia şi România au avut cea mai mare creştere a ponderii taxelor în PIB, în 2011

Cosmote România lansează astăzi comercial serviciile 4G. Vezi unde

Care este principala sursă de nemulţumiri pentru utilizatorii telecom

Cel mai puternic leu din ultimele 16 luni: Curs valutar BNR: 4,3224 lei/euro

Programul farmaciilor din Bucureşti în perioada 1-6 mai

Statul elen va putea confisca banii din bănci ai populaţiei şi firmelor cu datorii la Fisc

Patru bănci au împrumutat aproape 710 milioane lei de la BNR

Un ministru britanic le-a sugerat pensionarilor mai înstăriţi să înapoieze ajutoarele sociale

Grapini: Noul şef al Autorităţii Naţionale pentru Turism este

Grapini: Noul şef al Autorităţii Naţionale pentru Turism este „domnul Filipescu”

Niţă: Gazele din Marea Neagră vor fi aduse la ţărm, probabil, de un consorţiu de companii

Autobuzele supraetajate vor circula din mai pe traseul turistic Bucharest City Tour

Grapini: Forfetarul se va aplica din iulie. Studiile de impact pentru sunt la Ministerul Finanţelor

Isărescu: Personal nu vreau să mai crească rezerva de aur a României. Sunt superstiţios

Clienţii Bank of Cyprus îşi pot retrage banii începând de astăzi de la Marfin Bank România