Economie

Câţi bani iau salariaţii acţionari din dividendele firmelor la care lucrează

Salariaţii acţionari ai celor mai cunoscute firme de la bursă controlate de asociaţiile PAS vor lua dividende de circa 7 milioane de lei, potrivit unor calcule preliminare făcute de ECONOMICA.NET. Suma poate fi de multe ori mai mare dacă se adăugă  dividendele salariaţilor – acţionari ai firmelor unde PAS s-a desfiinţat, formal, sau ale acţionarilor care nu au fost niciodată într-un PAS, dar şi-au subscris cupoanele primite în „marea privatizare”, în acţiunile firmelor lor.

Câţi bani iau salariaţii acţionari din dividendele firmelor la care lucrează
Salarii de peste 1.000 de euro în hoteluri şi pe vase de croazieră. Vezi joburile

Şeful parlamentului cipriot: Dacă rămânem legaţi de Troikă, nu avem niciun viitor

Premiul cel mare la Loto 6/49, de peste cinci milioane de euro, nu a fost câştigat

Google celebrează un activist civil de Paştele catolic

Încrederea americanilor în economia SUA este în creştere

Cel puţin un mort şi doi răniţi într-un incident armat la un centru comercial din Toronto - CBC

Cel puţin un mort şi doi răniţi într-un incident armat la un centru comercial din Toronto – CBC

Troica creditorilor Greciei vrea să oprească fuziunea NBG cu EFG Eurobank-surse

Japonia negociază acorduri majore de liber schimb cu SUA, UE şi China

Autorităţile din Cipru investighează băncile pentru ştergerea unor credite către politicieni

Finanţele spun că reducerea TVA la pâine e de actualitate şi nu există un act semnat

Finanţele spun că reducerea TVA la pâine e de actualitate şi nu există un act semnat „de ministru”

Groupama Asigurări şi-a majorat capitalul social cu 15 milioane de euro

Nu sunt bani pentru reducerea TVA-ului la pâine

Gral va deschide în această primăvara un spital privat

Samsung pregăteşte Galaxy S 4 mini. Vezi cât va costa

Lucrările la pasajul de la Piaţa Presei vor începe în aproximativ două luni

Zeci de percheziţii în Capitală şi şase judeţe, la persoane vizate de fraude bancare

Bank of Cyprus va vinde sucursala din România

Bucureşti devine sediul central al Michelin din regiune

Topul operatorilor de telefonie mobilă cu cele mai multe reclamaţii la ANPC

Tableta mai ieftină decât un smartphone

Tableta mai ieftină decât un smartphone

Cel mai mic încărcător de telefon din lume VIDEO

Oraşele din România care trec la energie solară

Udrea: Schimbarea brandului turistic, o idee care trădează diletantism şi lipsă de viziune

Gadgetul care diagnostichează depresia

Gadgetul care diagnostichează depresia

Dragnea: Vrem ca regiunile să aibă în denumire nume proprii

Fenechiu vrea să demareze construcţia autostrăzii Iaşi - Mureş

Fenechiu vrea să demareze construcţia autostrăzii Iaşi – Mureş

România poate exporta gaze în statele UE

Germania angajează 180.000 de români şi bulgari

Dacia lansează Logan-ul de curse pentru scandinavi GALERIE FOTO

O româncă deţine unul dintre cele mai importante coffe shop-uri din Boston