Economie

Acţiunile europene au închis în creştere

Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de luni cu cea mai mare creştere zilnică din ultimele trei săptămâni, după date economice pozitive din SUA şi China, transmite Reuters.

Acţiunile europene au închis în creştere
Asigurătorii nu vor mai contribui, în acest an, la Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii

Rezistenţa faţă de austeritate începe să se facă simţită în sudul Europei

Măsurile Total pentru oprirea scurgerii de gaze de la platforma Elgin costă 1 mil. de dolari pe zi

Microsoft mută din Germania distribuţia de software pentru Europa

AOAR: Sistemul sănătăţii are nevoie de o strategie, nu de măsuri

AOAR: Sistemul sănătăţii are nevoie de o strategie, nu de măsuri „de urgenţă”

Robert Zoellick sprijină crearea unei bănci a statelor BRICS

Producătorul de mase plastice Prodplast se relochează şi întrerupe activitatea la 1 mai

Ce premii a acordat Loteria Română în primele trei luni din 2012

Dan Suciu: Actele normative privind Chevron nu conţin formularea

Dan Suciu: Actele normative privind Chevron nu conţin formularea „gaze de şist”

Creşterea industriei prelucrătoare din SUA s-a accelerat în martie

Deal-urile cu FP, BRD, SIF Oltenia, SIF Moldova şi BT au dominat lichiditatea bursei

Instanţa a respins o cerere de suspendare a două decizii AGA de la Fondul Proprietatea

Înmatriculările de autoturisme Dacia s-au prăbuşit în Franța

Bursa din Statele Unite deschide în scădere

Premier Spania: Nu renunţăm la obiectivul de reducere a deficitului bugetar

Cursul a urcat uşor peste 4,38 lei/euro la finalul zilei

Şeful Oracle, Sorin Mândruţescu, revine la conducerea AmCham

Fondurile de investiții de risc, în colimatorul Comisiei Europene

CE va examina măsurile fiscale aplicabile lucrătorilor transfrontalieri

Philip Morris are un nou director de marketing pentru România și Bulgaria

Bugetul de salarii al TVR pe anul 2012 este de 172,3 milioane de lei

MFP a atras 750 milioane de lei prin obligaţiuni pe doi ani, la randament în scădere

CNADNR a primit 11 oferte pentru întreţinerea drumurilor la Regionala Braşov pentru 2012-2014

Creditorii străini ai Greciei continuă să refuze reducerea datoriei

BRD întrerupe temporar sistemul informatic de carduri

Investitorii nu sunt interesaţi de reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă. Ce spune statul

RHS a intrat oficial în insolvenţă

RHS a intrat oficial în insolvenţă

Coty vrea să cumpere Avon. Oferă zece miliarde de dolari

Patru grupuri bancare se pregătesc să înapoieze o parte din împrumuturile ieftine luate de la BCE

Chevron: În 2012, nu vom scoate gaze de şist din România