Feed Libertatea

Industria mobilei începe să „gâfâie”: preţul lemnului creşte şi forţa de muncă dispare. Importurile încep să crească simţitor

România este net exportatoare de mobilă, în jur de 85% din producţia anuală ajungând peste graniţe, în state precum Germania şi Franţa. Cu toate acestea, creşterea preţurilor la lemn, dar şi lipsa forţei de muncă ameninţă industria, care a ajuns să genereze 2,6 miliarde de dolari anul trecut. Importurile au crescut şi ele, în primele zece luni ale anului trecut, cu 22%, astfel că jumătate din consumul intern este asigurat de importuri, mare parte din Polonia şi China.

Industria mobilei începe să
Fondul NN se adresează în premieră clienţilor avertizându-i că sunt discuţii privind o eventuală naţionalizare a fondurilor de pensii private

Primele proiecte pe baza tehnologiei 5G vor demara în acest an - ministrul Comunicaţiilor

Primele proiecte pe baza tehnologiei 5G vor demara în acest an – ministrul Comunicaţiilor

Lidl oferă angajaţilor două zile libere de Paşti. Magazinele vor fi închise

CE se pregăteşte să reglementeze modul în care se va putea cumpăra teren în UE. În România se reiau discuţiile despre modificarea legii

Unde se va înregistra cea mai mare creştere economică din România în 2017. Top 3 judeţe

Kaufland face angajări pentru magazinul pe care-l deschide la Chişinău

Grecii de la Cosmote recapitalizează Telemobil (Zapp) cu 137,7 milioane de euro

Metroul din Drumul Taberei: Luna viitoare ar putea fi scoase cârtiţele, după care vor fi montate şinele

Business-ul din spatele brandului

Business-ul din spatele brandului „Ţara mea” deţinut de Kaufland. O Cooperativă cu sute de membri şi afaceri de 1 milion de euro pe lună

HARTA JUDEŢELOR: Salariul mediu net în cel mai prost plătit judeţ din România este jumătate din cel dat în Bucureşti

Cu cât vor creşte salariile şi angajările în următorii ani. Situaţia pe regiuni

Rata creditelor neperformante va reîncepe să crească în doi-trei ani - APS Holding

Rata creditelor neperformante va reîncepe să crească în doi-trei ani – APS Holding

Ministrul Muncii: Sporurile vor fi plafonate la 30% în noua lege a salarizării. Vor scădea doar salariile bugetarilor de lux

Dragnea: Legea salarizării unitare e gata. Iată salariile cu care vor fi plătiţi bugetarii

Danezii de la FirstFarms continuă investiţiile în România. Vor să-şi dubleze suprafaţa cultivată în următorii trei ani

Prognoză pentru anul agricol 2017. Scăderi masive de producţie pentru cele mai importante culturi

Românii se pot asigura retroactiv la pensie până pe 27 aprilie 2017

Bucureşti, insula de bunăstare a UE “de viteza a doua”, are culoarea Europei bogate. Oficial, a trecut peste Berlin

O ţigară din şase este contrabandă, în România. Traficul ilicit lasă o gaură circa 3 mld. lei, pe an, statului român - BAT

O ţigară din şase este contrabandă, în România. Traficul ilicit lasă o gaură circa 3 mld. lei, pe an, statului român – BAT

Metrorex explică de ce trebuie să închidă 9 staţii la vară: pentru siguranţa călătorilor şi respectarea recomandărilor ISU

Firmele care încadrează stagiari şi ucenici ar urma să primească de la stat salariul minim destinat acestora

Cel mai puternic leu din ultimele două săptămâni - curs BNR: 4,5446 lei/euro

Cel mai puternic leu din ultimele două săptămâni – curs BNR: 4,5446 lei/euro

Test de stres pentru clienţii Prima Casă. Exista un risc mare de creştere puternică a dobânzilor

Carburanţii se ieftinesc din nou. Motorina ajunge să coste sub un euro pe litru chiar şi în Bucureşti

Firea, despre candidatura la prezidenţiale: M-a şocat puţin declaraţia preşedintelui Dragnea

Prototipul avansat de TAB românesc 8x8, abandonat de stat. Armata vrea să cumpere

Prototipul avansat de TAB românesc 8×8, abandonat de stat. Armata vrea să cumpere „Piranha” americane

Riscurile trecerii Metrorex la Primărie: subvenţii insuficiente, proiecte blocate, bani europeni pierduţi

Aurul din cutia de suc sau bere. Industria reciclării dozelor din aluminiu generează milioane de euro anual

Peste 2.000 de locuri disponibile la admiterea din acest an în şcolile MAI

Funcţionarii români, cel mai bine plătiţi din Europa Centrală şi de Est, raportat la salariul mediu