Homepage

Moment istoric la Metroul de Drumul Taberei: au fost terminate săpăturile la tuneluri

Lucrările de excavație pe Magistrala 5 – Râul Doamnei – Eroilor au fost finalizate, a anunţat miercuri Metrorex. Cele două cârtiţe care au săpat tunelurile la Metroul de Drumul Taberei şi-au încheiat astfel misiunea începută cu peste patru ani în urmă.

Moment istoric la Metroul de Drumul Taberei: au fost terminate săpăturile la tuneluri
Autostrada spre Ungaria ar putea fi scoasă la licitaţie în două săptămâni. Este împărţită în trei loturi şi costă peste 900 de milioane de lei

De ce e important gazoductul BRUA: Zăcământul Neptun din Marea Neagră va scoate mai mult gaz decât toată producţia Romgaz sau Petrom

Deficit bugetar de 6,3 miliarde lei, respectiv 0,77% din PIB în primul semestru

Primii bani de la UE pentru autostrăzi din exerciţiul 2014 – 2020. Ce proiecte primesc finanţare europeană

Philip Morris investeşte jumătate de miliard de euro în fabrica de ţigări din Otopeni

Autostrada care se opreşte în câmp: tronsonul Gilău – Nădăşelu este aproape gata, dar ar putea fi deschis circulaţiei abia în 2018 FOTO

Calcule pentru Metroul de Drumul Taberei: trenurile vor circula 383.000 kilometri la anul, călătoria nu se va scumpi, dar vor creşte subvenţiile

Preţul petrolului face victime printre milionarii români: averea lui Gabriel Comănescu intră la apă, după pierderi de 300 mil. lei în 2016

Ford opreşte producţia B-MAX la fabrica de la Craiova, dar face angajări pentru noul model

Proiect petrolier gigantic în zona caspică. Este atât de complicat, costisitor şi riscant, încât

Proiect petrolier gigantic în zona caspică. Este atât de complicat, costisitor şi riscant, încât „greii” globali ai petrolului stau deoparte

România ar putea încheia anul cu 44 de kilometri noi de autostradă, jumătate din câţi a promis ministrul Transporturilor

Solidari la bunăstarea pensionarilor privilegiaţi: contribuabilii au plătit peste 318 milioane de lei la pensiile de serviciu ale civililor în primul semestru

Guvernul introduce contracte de tip teleworking, privind munca de la distanţă folosind tehnologia informaţiei

Firea, la inaugurarea Pasajului de la Piața Sudului: A fost realizată o economie de 1,2 milioane de euro

Oraşele din SUA spre care au zburat cei mai mulţi pasageri de la Bucureşti

Primii paşi pentru închiderea Centurii de Nord a Capitalei. MT autorizează lucrări de lărgire la 4 benzi pe încă 10 kilometri

Nu doar maşinile nemţeşti au cucerit lumea, ci şi magazinele

3,6 mil. români intenţionează să se mute în următorii cinci ani, cei mai mulţi tot în România. Care sunt

3,6 mil. români intenţionează să se mute în următorii cinci ani, cei mai mulţi tot în România. Care sunt „oraşele-magnet”

Fondurile de pensii au ajuns să primească 600 de milioane de lei în fiecare lună, pentru pilonul II

Digi cumpără cu 140 de milioane de euro Invitel, al doilea mare operator fix din Ungaria pe segmentul rezidenţial

Autostrada Sibiu - Piteşti: De ce costă de două ori mai mult în Devizul General decât în Master Plan

Autostrada Sibiu – Piteşti: De ce costă de două ori mai mult în Devizul General decât în Master Plan

ANAF: Patru noi şefi la Antifraudă, Vamă, Colectare şi Inspecţie fiscală

Iohannis cere reexaminarea legii prin care Avocatul Poporului primeşte pensie specială: E un privilegiu nejustificat

OTP va prelua Banca Românească de la National Bank of Greece - Reuters

OTP va prelua Banca Românească de la National Bank of Greece – Reuters

Cu stângul în dreptul: constructorii nu pot începe lucrările pe 36 de kilometri din Autostrada Transilvania, deşi au primit ordin din 2016

Românii cumpără de două ori mai multe BMW-uri vechi decât Dacii noi. La finalul anului, vom bifa 500.000 de noi

Românii cumpără de două ori mai multe BMW-uri vechi decât Dacii noi. La finalul anului, vom bifa 500.000 de noi „rable”

Harta marii împărţeli: unde a trimis Guvernul cele 30 de miliarde de euro din PNDL. Judeţele perdante şi cele câştigătoare

Croitoru, BNR: Dacă vrem să trecem la euro, creşterea salariilor trebuie corelată cu productivitatea, iar statul să termine cu măsurile populiste

Salariaţii din administraţia publică locală vor încasa spor pentru muncă în condiţii vătămătoare, de până la 15% din salariul de bază

Ultimul preţ pentru cea mai aşteptată autostradă din România, Sibiu – Piteşti: 3,3 miliarde de euro, dublu faţă de Master Plan