Opinii

România și drumul spre statul de drept: un secol de excepții și privilegii

În România de azi, justiția nu e decor instituțional – ne influențează siguranța, încrederea investitorilor și arată, fără menajamente, cât de bine își face statul treaba. Iar când privim înapoi, la un secol după Marea Unire, concluzia devine greu de ocolit: statul de drept n-a fost niciodată un dat, ci o reconstrucție continuă, peticită de fiecare generație ca să țină regulile jocului în picioare.

România și drumul spre statul de drept: un secol de excepții și privilegii
Moda și luxul în 2026: între turbulențele piețelor și adoptarea AI

Cine conduce companiile de stat: profesioniștii sau politica? Testul real al guvernanței în 2025

Analiză Freedom24: Dolarul crește, bursa reacționează. Cum se pot proteja investitorii?

Consolidarea bugetară avansează lent: un scenariu optimist pentru 2025 indică un deficit de 8,4-8,6% din PIB. Ce măsuri trebuie luate pentru a-l atinge

Testările impuse de regulamentul UE privind reziliența operațională digitală DORA: ce trebuie să știe instituțiile financiare

Strategia de Apărare a României ca vector economic. Ce înseamnă pentru investiții și mediul de afaceri până în 2030

Black Friday 2025 în România. Prima ediție cu adevărat fără frontiere

Acțiuni vs. bunuri: Cum se compară entuziasmul consumatorilor cu performanța companiilor

Bitcoin își revine după comentariile președintelui Fed din New York. Toate privirile sunt îndreptate către datele importante din SUA din această săptămână

Analiză Ebury - Anticipăm o depreciere ușoară și controlată a leului

Analiză Ebury – Anticipăm o depreciere ușoară și controlată a leului

Boom-ul AI continuă. NVIDIA atinge noi recorduri în vânzările de cipuri pentru centrele de date

Cea mai lungă închidere a Guvernului SUA din istorie ia sfârșit, dar efectele sale vor persista

2026, un an cu predictibilitate zero pentru antreprenorii români

Bitcoin scade la 93.000 de dolari. Canary Capital lansează ETF-ul XRP. Banca Națională a Cehiei anunță achiziționarea de bitcoin și alte criptoactive

Inflația persistentă din România, o dilemă pentru Banca Națională

Vicepremierul și prețul compromisului din 2008

Producătorii auto chinezi se grăbesc să cucerească noi piețe

Bitcoin se redresează de la pragul de suport de 100.000 de dolari, pe măsură ce Senatul SUA face progrese în vederea încheierii blocajului guvernamental

Gigantul de bijuterii Pandora nu reușește să încânte investitorii

Soluționarea disputelor în zona prețurilor de transfer. Aspecte practice în România și alte state ECE

În acest climat fiscal și economic sub presiune, firmele nu mai improvizează, caută planuri de restructurare, CFO externalizat, sprinturi de intrare pe piață și cash-flow sănătos

Domnilor de la CNAS, nu sunteţi în stare să publicaţi date corecte despre o elementară execuţie a FNUASS. Vorbiţi savant despre reforme, dar aţi publicat date greşite la execuţia pe primele opt luni, în care vedem primele efecte ale Legii 141

Prevenirea decapitalizării artificiale a societăților. Sancțiuni pentru acționarii care nu rezolvă situația activului net negativ

Piețele cripto se repliază după conferința de presă a președintelui Fed. ETF-urile Solana, HBAR și litecoin de tip spot, au fost lansate în SUA. Western Union anunță stablecoin-ul USDPT

Polymarket, ONJN și pariul cu viitorul

Polymarket, ONJN și pariul cu viitorul

Giganții din tehnologie investesc miliarde pentru supremația în AI

Confruntate cu deficitul global de personal calificat, departamentele financiare folosesc din ce în ce mai mult noile tehnologii, inclusiv AI, și caută candidați în surse noi - studiu Deloitte

Confruntate cu deficitul global de personal calificat, departamentele financiare folosesc din ce în ce mai mult noile tehnologii, inclusiv AI, și caută candidați în surse noi – studiu Deloitte

Investitorii se îndreaptă spre o lume digitală, cu focus pe AI, roboți și cripto

Industria longevității, noul magnet pentru investitori. Descoperirile din biotehnologie și inteligență artificială atrag miliarde de dolari din capitalul global

Piețele cripto înregistrează creșteri pe fondul progreselor privind un acord comercial între SUA și China. Investitorii așteaptă cu interes decizia Fed de miercuri privind rata dobânzii