Scăderea puternică pe bursă, semnalată anul trecut, arată că perspectivele economice din România trebuie să ne îngrijoreze, iar pentru a evita problemele ireversibile din economie, trebuie să încetăm să mai gândim în tabere şi enclave, a declarat, luni, într-un eveniment de specialitate, Lucian Anghel, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB).