Stiri

Moţiunea simplă depusă de PNL şi PMP împotriva ministrului Fondurilor Europene, respinsă de plenul Senatului

Moţiunea simplă împotriva ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, depusă de parlamentari de la PNL şi PMP, a fost respinsă marţi de plenul Senatului, cu 40 voturi „pentru”, 72 de voturi „împotrivă” şi o abţinere, scrie News.ro.

Moţiunea simplă depusă de PNL şi PMP împotriva ministrului Fondurilor Europene, respinsă de plenul Senatului
ANAF a aplicat sancţiuni contravenţionale de peste 2,6 milioane de lei în centrele comerciale din Capitală

Rovana Plumb: România a beneficiat până în prezent de 46,7 miliarde de euro fonduri europene

Dragnea a prezentat priorităţile parlamentare: Codurile penale, legile securităţii naţionale, referendumul pentru definirea familiei

Dăncilă va face un mini bilanţ al Guvernului la şedinţa CExN al PSD de săptămâna viitoare, anunţă Dragnea

Dragnea despre referendumul de modificare a Constituţiei: Sper ca în această primăvară să fie organizat

Volkswagen ar putea schimba directorul general într-o operaţiune de restructurare a echipei manageriale

Scandalul Cambridge Analytica: Datele a 112.000 de utilizatori Facebook din România, accesate de compania de consultanţă

Nowotny: BCE trebuie să înceapă să-şi normalizeze politica monetară

Ucraina va impune sancţiuni oligarhilor ruşi

Ministerul Agriculturii a depistat peste 1000 de tone de cartofi infestaţi aduşi din Egipt în Portul Constanţa

Angela Merkel: Gazoductul Nord Stream 2 nu este posibil fără implicarea Ucrainei în tranzitul de gaz

Raiffeisen şi-a vândut divizia din Polonia către BNP Paribas pentru 775 milioane de euro

Costul catastrofelor naturale a atins un maxim istoric în 2017

Loteria Română: Report de peste 4,18 milioane de euro la Joker şi peste 190.000 de euro la Loto 6/49

Producţia de energie fotovoltaică a depăşit puterea unui reactor nuclear de la Cernavodă, marţi la prânz

România se află pe ultimul loc în UE în privinţa consumului de medicamente - patronat

România se află pe ultimul loc în UE în privinţa consumului de medicamente – patronat

Drumurile din România sunt cele mai nesigure din Uniunea Europeană

România are printre cele mai mici costuri din Europa privind concedierea angajaţilor - studiu Deloitte Legal

România are printre cele mai mici costuri din Europa privind concedierea angajaţilor – studiu Deloitte Legal

China a depus plângere la OMC împotriva tarifelor impuse de SUA la importurile de oţel şi aluminiu

Euro rămâne la 4,66 lei - curs BNR 10.04.2018

Euro rămâne la 4,66 lei – curs BNR 10.04.2018

România a avut al treilea mare deficit de cont curent din UE la finele lui 2017

Serviciile UberPOP pot fi interzise în Uniunea Europeană - decizie CJUE

Serviciile UberPOP pot fi interzise în Uniunea Europeană – decizie CJUE

BVB: indicele principal al bursei, la cea mai mare valoare din ultimii 11 ani în deschiderea şedinţei de marţi

Gigantul elveţian Novartis oferă 8,7 miliarde de dolari pentru Avexis

RADET va porni mai devreme furnizarea căldurii în apartamente şi o va opri mai târziu. Guvernul schimbă legea la cererea Gabrielei Firea

Romaero vrea să atragă contracte de 1,5 miliarde euro în următorii ani. În 2019 ar putea intra pe profit după zece ani de pierderi

Deficitul comercial a crescut cu 35,4%, la 882,5 mil. euro, în februarie. Exporturile au urcat cu 7,6%, iar importurile au avansat cu 10,7%

Şeful Nuclearelectrica: Reactoarele de la Cernavodă, între cele mai performante din lume. Opririle neplanificate nu implică riscuri - Interviu

Şeful Nuclearelectrica: Reactoarele de la Cernavodă, între cele mai performante din lume. Opririle neplanificate nu implică riscuri – Interviu

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă - curs valutar interbancar 10.04.2018

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar interbancar 10.04.2018