gaze marea neagra

Rezervele din Marea Neagră trebuie să devină obiectul unei politici europeane pe securitate energetică – proiect

Rezervele din Marea Neagră ar trebui să devină obiectul unei politici europene pe securitate energetică deoarece au un potenţial similar cu cel al Mării Nordului, dar care este mult mai puţin explorat şi exploatat, relevă ‘Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani’, proiect elaborat sub coordonarea Academiei Române, în perioada februarie – iunie 2015, potrivit Agerpres.

Rezervele din Marea Neagră trebuie să devină obiectul unei politici europeane pe securitate energetică - proiect
Mobilizată de succesul României, Bulgaria a decis începerea explorării resurselor de gaze şi petrol din Marea Neagră

Exxon şi Petrom, aproape de forajul la scară largă în Marea Neagră. Dezbatere publică pe sondele din perimetrul XIX Neptun

Construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă are mai puţin sens decât a unui gazoduct la Marea Neagră - Gitenstein

Construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă are mai puţin sens decât a unui gazoduct la Marea Neagră – Gitenstein

Shell şi Turkish Petroleum vor căuta petrol şi gaze în Marea Neagră în 2015

Euronews: România ar putea deveni viitorul nod energetic al Uniunii Europene

Băsescu cere Guvernului să legifereze o strategie ca tranzitul gazelor exploatate în Marea Neagră să se facă prin Transgaz

ExxonMobil și OMV Petrom sapă o nouă sondă în Marea Neagră, în blocul Neptun

INTERVIU Bucşă, Gaz Sud: Descoperirile din Marea Neagră nu vor ieftini gazele pentru români

ExxonMobil şi OMV Petrom încep forajul sondei Domino-2, în sectorul românesc al Mării Negre

Conducta care va aduce gazele din Marea Neagră va costa 255 de milioane de euro

Cel mai riscant pariu de investiţii. Marea Neagră a înghiţit deja 1,3 miliarde dolari

Statul trebuie să investească 650 de mil. euro în conducte ca să pompeze prin ţară gazul din Marea Neagră

Petrom va plăti redevenţe de trei ori mai mari statului român. Profitul, minus 12% până în 2015 - Erste Group

Petrom va plăti redevenţe de trei ori mai mari statului român. Profitul, minus 12% până în 2015 – Erste Group

Transgaz are nevoie de investiţii de un miliard de euro pentru a prelua în sistem gazele din Marea Neagră

OMV: Vrem sa facem din Romania un exportator de gaze

Romgaz va săpa anul viitor două sonde de explorare în Marea Neagră

Petrom şi Exxon vor investi un miliard de dolari în Marea Neagră doar în etapa de explorare

Micii investitori au subscris peste 46 de milioane de acţiuni Romgaz, până miercuri

Acţiunea Romgaz va creşte cu 20% la Bursă. Se vinde la valoarea contabilă, spune Tradeville

Niţă: În Marea Neagră sunt mai multe zăcăminte de gaze, pe lângă cele ale Petrom şi Exxon

Petrom a contractat firma britanică AMEC pentru management de proiect în Marea Neagră

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 14.05.2013

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 14.05.2013

Oamenii de afaceri sunt împotriva exploatării gazelor de şist, aşa cum o vede Guvernul

Niţă: Gazele din Marea Neagră vor fi aduse la ţărm, probabil, de un consorţiu de companii

Stroia, Transgaz: Dacă România este obtuză, OMV Petrom poate exporta gaze din Marea Neagră

Atracţia dividendelor va duce la creşterea acţiunii Transgaz cu 12%, spun analiştii

OMV şi Exxon spun că vor extrage din Marea Neagră jumătate din consumul de gaze al României

Redevenţa plătită de Petrom statului nu va creşte cu mai mult de 40%, spun analiştii

Mariana Gheorghe: producţia de gaze în Marea Neagră ar putea începe la sfârşitul deceniului

Exxon şi Total vor să caute gaze aproape de graniţa cu România