pret gaze

Bursa de Gaze, la un an de la lansare: Volum de 210,5 milioane mc gaze naturale tranzacţionate prin BRM

O cantitate totală de 2,23 milioane MWh (210,5 milioane metri cubi) de gaze naturale a fost tranzacţionată, în primul an de activitate a Bursei gazelor, prin Bursa Română de Mărfuri /BRM/, cea mai mare parte fiind din producţia internă (90%), potrivit datelor oficiale prezentate, marţi, într-o conferinţă de presă, de către reprezentanţii bursei.

Bursa de Gaze, la un an de la lansare: Volum de 210,5 milioane mc gaze naturale tranzacţionate prin BRM
Ucraina şi Rusia s-au pus de acord asupra unui preţ provizoriu pentru livrările de gaz (Poroşenko)

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 14.10.2014

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 14.10.2014

ANRE: Preţul final al gazelor va fi în continuare ajustat trimestrial

BP şi SOCAR au inaugurat conducta care va transporta gaze azere spre Europa. Se reduce dependenţa de Rusia

A apărut proiectul de hotărâre prin care suspendă calendarul de liberalizare a preţurilor la gaze

Nicolescu: Vom propune suspendarea calendarului de liberalizare a preţului gazelor pentru populaţie

Scumpirea gazelor merge înainte, deocamdată, în ciuda promisiunilor Guvernului. UPDATED

Guvernul vrea să îngheţe preţul la gaze, în următorii doi ani. Vom negocia cu UE un nou calendar

EXCLUSIV. Liberalizarea preţurilor la gaze pentru populaţie se va amâna cu încă cinci ani

Gazele pentru populaţie nu se mai scumpesc la 1 octombrie; Guvernul amână calendarul de liberalizare

INTERVIU Bucşă, Gaz Sud: Descoperirile din Marea Neagră nu vor ieftini gazele pentru români

Şeful Petrom: Decizia de a obliga producătorii să vândă gaze pe bursă distorsionează piaţa

INTERVIU Mariana Gheorghe, CEO Petrom: Aşteptăm ca sistemul de taxare să fie propice investiţiilor

Cea mai mare investiţie privată din energie din ultimii 25 de ani, un eşec comercial. Care sunt explicaţiile

Petrom: Preţurile pe piaţa de electricitate vor fi sub presiune în 2014

Rusia ameninţă: Sancţiunile UE vă vor creşte factura la energie

Gazul de la ruşi se ieftineşte cu peste 10% în perioada iulie - septembrie

Gazul de la ruşi se ieftineşte cu peste 10% în perioada iulie – septembrie

Gazele se scumpesc cu 2,5% pentru populaţie şi cu 1,5% pentru firme, de la 1 iulie

Producătorii de gaze vor fi obligaţi să utilizeze bursa de la 15 iulie 2014. Furnizorii, de la 1 martie 2015

Preţul gazelor la bursa din Europa Centrală este aproape la jumătate faţă de cel al gazelor ruseşti

Gazele se scumpesc cu 2,5% la 1 iulie

Gazele se scumpesc cu 2,5% la 1 iulie

Piaţa gazelor pentru consumatorii industriali se va liberaliza complet abia la 31 decembrie 2015 - ANRE

Piaţa gazelor pentru consumatorii industriali se va liberaliza complet abia la 31 decembrie 2015 – ANRE

Gazele se vor scumpi cu 2,5% pentru populaţie şi cu 1,5% pentru firme, de la 1 iulie

FMI nu este de acord cu reducerea CAS. Acordul este suspendat

Guvernul se întâlneşte cu FMI, BM şi CE

Guvernul se întâlneşte cu FMI, BM şi CE

Nicolescu: Producătorii de gaze vor fi obligaţi de la 1 iulie să tranzacţioneze anumite volume pe bursă

Guvernul va aproba un pachet pe energie pentru sprijinirea marilor consumatori şi modernizarea infrastructurii

Nicolescu: Furnizorii de gaze vor fi obligaţi să tranzacţioneze pe bursă o parte din volumul comercializat

GDF Suez: Consumatorii de gaze nu ştiu ce se va întâmpla a doua zi după liberalizarea pieţei

UE îi cere lui Putin să nu întrerupă livrările de gaze naturale spre Europa