renault

Nereguli privind nivelul emisiilor la Renault şi alţi producători auto – raport

Ministrul german al Transporturilor, Alexander Dobrindt, a anunţat miercuri că a primit din Franţa un raport privind nivelul emisiilor la Renault şi alţi producători auto şi acesta arată nereguli similare cu cele descoperite în investigaţiile efectuate în Germania, transmite Reuters.

Nereguli privind nivelul emisiilor la Renault şi alţi producători auto - raport
Logan a ajuns cel mai bine vândut model Renault în afara Europei

Un algerian va conduce activitatea de vânzări pentru Dacia şi Renault

Vânzările Dacia şi Renault au urcat la un la nivelul record în primul semestru din 2016

Şeful Dacia: Renault a investit 2,4 miliarde de euro în România şi sunt prevăzute noi investiţii

Carlos Ghosn a câştigat nouă milioane de euro de la Nissan în 2015/2016

Reuters: Renault nu reuşeşte să obţină în Rusia, cu Lada, acelaşi succes înregistrat în România cu Dacia

Renault lansează noua versiune a modelului Clio

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 11.04.2016

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 11.04.2016

Renault vrea să lanseze cel puţin un model pe an, în India

Renault vrea să-şi dubleze capacitatea de producţie din Iran

Şeful Renault Commercial Roumanie: Există cerere pentru automobile electrice în România

Renault-Nissan ar putea achiziţiona o participaţie în serviciul de navigaţie HERE

Renault vrea să majoreze producţia modelelor Logan şi Sandero în Iran

Renault: Moody's a revizuit în creştere ratingul la

Renault: Moody’s a revizuit în creştere ratingul la „Baa3” datorită îmbunătăţirii marjei operaţionale

China va fi în centrul viitorului plan strategic al Renault - Carlos Ghosn

China va fi în centrul viitorului plan strategic al Renault – Carlos Ghosn

Şeful alianţei Renault-Nissan se aşteaptă la o creştere anuală de 5-6% a pieţei auto chineze

Ghosn: Nissan îşi extinde colaborarea cu Renault, reducerile de costuri vor ajunge la 4,3 miliarde de euro

Frigul din România i-a trimis în şomaj tehnic pe angajaţii de la uzina Renault din Algeria - presă

Frigul din România i-a trimis în şomaj tehnic pe angajaţii de la uzina Renault din Algeria – presă

Carlos Ghosn: China încă reprezintă o oportunitate perfectă pentru Renault

Renault vrea să-şi extindă prezenţa în Iran - Carlos Ghosn

Renault vrea să-şi extindă prezenţa în Iran – Carlos Ghosn

Renault confirmă că are loc o operaţiune de rechemare, dar dezminte că 700.000 de vehicule au nevoie de actualizarea softului

Renault va anunţa săptămâna viitoare un plan privind reducerea emisiilor vehiculelor diesel

Renault va da explicaţii unei comisii guvernamentale pentru rezultatele testelor de emisii poluante - FT

Renault va da explicaţii unei comisii guvernamentale pentru rezultatele testelor de emisii poluante – FT

Scandalul Renault ar putea îngreuna vânzarea unei participaţii deţinute de statul francez

Logan, Duster şi Sandero, în topul celor mai bine vândute maşini în Rusia

Descinderi ale autorităţilor franceze la Renault. Acţiunile companiei s-au prăbuşit cu 20%

Renault-Nissan: angajamentul Franţei pare să aplaneze, deocamdată, tensiunile din cadrul alianţei - Bloomberg

Renault-Nissan: angajamentul Franţei pare să aplaneze, deocamdată, tensiunile din cadrul alianţei – Bloomberg

Renault-Nissan a ajuns la o soluţie de compromis în disputa cu statul francez - surse

Renault-Nissan a ajuns la o soluţie de compromis în disputa cu statul francez – surse

Statul francez vrea să îşi păstreze o

Statul francez vrea să îşi păstreze o „minoritate de blocaj” la Renault

Şeful alianţei Renault-Nissan speră să rezolve până pe 11 decembrie divergenţele cu Guvernul francez