turcia

Turcia consideră „nedemocratică” destituirea lui Mohamed Morsi

Turcia a apreciat, joi, drept „nedemocratică” destituirea preşedintelui Mohamed Morsi, miercuri seara, de către armata egipteană şi a făcut apel pentru repunerea rapidă a acestuia în libertate, relatează AFP.

Turcia consideră
Turcia nu ar trebui să se alăture UE pentru că nu face parte din Europa - Wolfgang Schaeuble

Turcia nu ar trebui să se alăture UE pentru că nu face parte din Europa – Wolfgang Schaeuble

Un ziar turc a depus plângere împotriva CNN şi a lui Amanpour pentru relatări despre manifestaţii

Turcia aşteaptă sprijinul Germaniei pentru aderarea la UE

Merkel transmite Turciei că

Merkel transmite Turciei că „valorile europene nu sunt negociabile”

Turcia este mulţumită de reluarea negocierilor de aderare la UE, chiar dacă noua rundă este amânată

UE: Angela Merkel doreşte continuarea negocierilor cu Turcia

Erdogan: Tulburările au afectat economia ţării; perspective tot mai incerte pentru aderarea la UE

Turcia ameninţă Germania cu represalii (ministru)

Turcia: Poliţia a rămas fără gaze lacrimogene pentru dispersarea manifestanţilor

Piaţa Taksim din Istanbul revine la normal. Incidentele au continuat la Ankara şi Eskisehir

Turcia anchetează asupra unor suspiciuni

Turcia anchetează asupra unor suspiciuni „scandaloase” de spionaj britanic la un summit G20

Merkel consideră că reprimarea manifestaţiilor din Turcia este

Merkel consideră că reprimarea manifestaţiilor din Turcia este „mult prea dură”

Turcia: Guvernul consideră

Turcia: Guvernul consideră „ilegală” greva generală a două sindicate şi ameninţă cu reprimarea

Consiliul Europei a îndemnat Turcia să evite

Consiliul Europei a îndemnat Turcia să evite „escaladarea violenţei”

Erdogan susţine că era de

Erdogan susţine că era de „datoria” sa să „cureţe” piaţa Taksim

Turcia: Sindicatele principale se revoltă din cauza violenţelor poliţiei. Fac apel la grevă generală

Erdogan lansează un

Erdogan lansează un „ultim avertisment” manifestanţilor să evacueze imediat Parcul Gezi

Turcia: Erdogan încearcă să detensioneze situaţia şi propune un referendum

ANAT: Turiştii români pot vizita fără reţineri Istanbulul, evitând zona Taksim

Istanbul: Confruntări violente între poliţie şi manifestanţi, în Piaţa Taksim

Preşedintele Turciei a promulgat legea controversată care limitează consumul de alcool

Erdogan anunţă un nou bilanţ de patru morţi în cursul manifestaţiilor

Turcia: Poliţia antirevoltă ia cu asalt Piaţa Taksim la Istanbul

Protestele din Turcia produc îngrijorări în rândul liderilor islamişti din ţări arabe

Turcia, Ankara: Violenţe între poliţie şi manifestanţi. Erdogan spune că răbdarea are limite

AFP: Tinerii, vârful de lance al protestelor din Turcia

Şansele economiei turce de a deveni un star puse sub semnul întrebării - raport E&Y

Şansele economiei turce de a deveni un star puse sub semnul întrebării – raport E&Y

Antonescu: Turcia - principalul partener economic al României după UE

Antonescu: Turcia – principalul partener economic al României după UE

Ankara către Washington: Turcia nu este o democraţie de mâna a doua

Turcia: Tensiunea continuă să fie puternică în a şasea zi de proteste