tva

Biriş, MFP: Taxarea inversă reprezintă principala modalitate de eliminare a fraudelor cu TVA

Aplicarea taxării inverse reprezintă cel mai bun mod de a elimina fraudele cu TVA, iar în Cehia va fi implementat un proiect-pilot care ar putea aduce schimbări în toată Uniunea Europeană cu privire la aplicarea taxei pe valoarea adăugată, a declarat, joi, Gabriel Biriş, secretar de stat în Ministerul Finanţelor.

Biriş, MFP: Taxarea inversă reprezintă principala modalitate de eliminare a fraudelor cu TVA
Scăderea TVA la alimente a fost anulată de magazine. Preţurile au revenit peste nivelurile din iunie

BNR, încolţită de riscuri. Petrolul ieftin, scăderea TVA şi creşterea salariilor îi complică viaţa lui Isărescu

Cum se schimbă viaţa românilor în 2016: TVA scade, carburanţii şi alcoolul se ieftinesc, majorări la impozitele locale

Primul hipermarket care scade TVA-ul la 20%

Băsescu: FMI a venit cu mandat să creştem CAS cu două puncte, TVA la 23% şi cota unică la 20%

Raport BNR: 2016 aduce benzină şi motorină mai ieftine, alimente şi ţigări mai scumpe

CE: România a făcut progrese, dar deficitul de colectare a TVA este printre cele mai mari din UE

Se schimbă iar Codul Fiscal: apa va avea TVA de 9%. Noi impozite pentru microintreprinderi

ANAF: Încasările din TVA au crescut cu 12,52%, în ciuda reducerii cotei pentru alimente

Polonia imită România: loterie fiscală pentru creşterea colectării TVA

Noul Cod Fiscal a trecut de Parlament. TVA 20% de la 1 ianuarie 2016

Ponta: Restructurarea şi modernizarea ANAF va continua, astfel încât să se ajungă cu rambursarea TVA la 15 zile

Camera Deputaţilor votează joi Codul fiscal

Codul fiscal a fost aprobat de Senat

Codul fiscal a fost aprobat de Senat

CNIPMMR: Autorităţile trebuie să menţină măsurile de reducere a fiscalităţii şi de stimulare a investiţiilor

Consens politic pentru nonsens economic

Consens politic pentru nonsens economic

Statul italian nu mai plăteşte TVA către furnizorii de bunuri şi servicii

Şeful ANAF: Putem rambursa TVA în 15 zile. Dar Ministerul Finanţelor trebuie să facă modificări în legislaţie

Veniturile colectate la bugetul statului în iulie 2015 le-au depăşit cu 7,25% pe cele din iulie 2014

Teodorovici: Reducerea TVA la alimente a adus la buget un plus de 400 de milioane de lei, în iunie

Consiliul Fiscal: Trecem de la o extremă la alta cu TVA, de la al treilea cel mai mare la al treilea cel mai mic în Europa

România lucrului bine făcut: revenirea TVA la 19% este o prioritate absolută

UPDATE Grecia, soluţia finală: Plăteşte şi stă în zona euro. Pleacă. Sau ia time-out de 5 ani - discuţiile continuă azi

UPDATE Grecia, soluţia finală: Plăteşte şi stă în zona euro. Pleacă. Sau ia time-out de 5 ani – discuţiile continuă azi

Cum au mers colectările statului în primul semestru. Veniturile din TVA sunt surpriza lunii iunie

TVA redusă la alimente: consumul a crescut puternic - studiu Nielsen

TVA redusă la alimente: consumul a crescut puternic – studiu Nielsen

Veniturile din TVA au scăzut cu aproape 2%, în 2014. Încasările din impozitul pe profit au crescut cu 12%

ANAF rambursează TVA în luna iunie în valoare de peste 1,2 miliarde de lei

Berea la draft va avea TVA de 9%

Berea la draft va avea TVA de 9%

TVA 9%: Cu cât au scăzut preţurile la principalele alimente la 1 iunie

Carrefour România a îngheţat preţurile începând cu 1 mai, pregătind reducerea de TVA