unicredit

Bodîrcă, UniCredit: Creşterea economică de anul viitor va fi sub cea din 2013, din cauza agriculturii

 România va avea anul viitor o creştere economică mai redusă decât cea din acest an, care a fost influenţată pozitiv de o evoluţia foarte bună a agriculturii, dar un grad de absorbţie superior al fondurilor UE ar contracara acest efect, a declarat Daniela Bodîrcă, vicepreşedinte UniCredit Ţiriac.

Bodîrcă, UniCredit: Creşterea economică de anul viitor va fi sub cea din 2013, din cauza agriculturii
Creditarea UniCredit în Italia şi Europa de Est, limitată de obiecţii ale Austriei şi Germaniei

BCE verifică 128 de bănci din zona euro. Printre ele şi cele cu subsidiare în România

UniCredit: Serbia şi Ucraina au nevoie de FMI în lunile următoare; ar putea urma Slovenia şi Croaţia

Unicredit vrea o bancă în Polonia. Se pregătește să iasă din Ucraina

TMK-Atrom vrea să împrumute până la 27 mil. euro de la UniCredit pentru refinanţarea unor credite

UniCredit Ţiriac Bank a acordat în 8 luni credite pentru IMM de peste 300 mil. lei, în urcare cu 9%

UniCredit va închide o parte din sucursalele din Ungaria

Acţiunile europene deschid în creştere

Acţiunile europene deschid în creştere

UPDATE Mega-tranzacţie: S-a vândut 3% din Fondul Proprietatea, pentru 264 milioane de lei

Peste jumătate din emisiunea de obligaţiuni UniCredit a fost subscrisă de investitori locali

Răsvan Radu, UniCredit: clienţii nu pot duce ecartul de dobândă dintre lei şi euro la credite

RCS&RDS vrea să atragă finanţări de până la 800 mil. euro. Sugerează chiar listarea şi noi acţionari

Finanţările UniCredit Leasing au crescut anul trecut cu 6%, la 274,7 milioane euro

UniCredit Ţiriac Bank a derulat în 2012 operaţiuni de factoring de aproape 800 mil.euro, în stagnare

UniCredit: Băncile din Europa de Est vor fi mai profitabile faţă de cele din Vest

Crimbo Gas, firmă deţinută de mama lui Cristi Borcea, a împrumutat 16,5 mil. euro de la Unicredit

UniCredit: Speranţa de reforme în România ar putea veni de la FMI

Alro vrea un împrumut de 28 mil. dolari pentru capital de lucru, de la Raiffeisen, BRD şi UniCredit

Profitul UniCredit Ţiriac Bank a crescut cu 18,4% la nouă luni, la 146,8 milioane lei

UniCredit respinge zvonurile privind fuziunea cu Intesa

UniCredit Ţiriac Bank vrea 100 de clienţi private banking pentru investiţiile prin Schoellerbank

Banca centrală a Austriei: Băncile au creditat responsabil în Europa de Est. Nu sunt riscuri ascunse

BCR: România se va împrumuta din nou pe piaţa externă înainte de alegeri

UniCredit: Numai revenirea exporturilor mai poate preveni recesiunea în acest an

Depozitele cu scadenţă pe 2-7 ani au adus UniCredit de două ori mai mulţi clienţi decât anticipa

UniCredit, investigată pentru că a încălcat embargoul impus Iranului

Germania a obţinut excedent bugetar în primul semestru, pentru prima oară după 2008

UniCredit: Consumul intern şi cererea din Germania vor susţine economia românească

Foşti directori UniCredit şi Barclays au fost puşi sub acuzare pentru fraudă fiscală

Alessandro Profumo, fostul CEO al Unicredit, trimis în judecată pentru fraudă fiscală