uzina ford craiova

Ford – investiţie suplimentară de 30 de milioane de dolari la uzina de la Craiova. Se lucrează în trei schimburi

Conducerea Ford România a anunţat, miercuri, că începând din data de 20 iulie, angajaţii fabricii de producţie vehicule Ford de la Craiova au reluat programul de lucru în trei schimburi, iar volumul de producţie este acum aproape la acelaşi nivel cu cel înregistrat înainte de începutul pandemiei, scrie Agerpres. Constructorul a anunţat că a demarat o investiţie suplimentară de 30 de milioane de dolari, pentru instalarea unei linii moderne de presaj, care are o suprafaţă de 1.900 mp (aproape cât dimensiunea a două bazine olimpice) şi va permite uzinei Ford Craiova să producă la nivel local o gamă mai largă de componente, care, în acest moment, sunt aduse de la alte fabrici Ford din Europa.

Ford - investiţie suplimentară de 30 de milioane de dolari la uzina de la Craiova. Se lucrează în trei schimburi
Majoritatea angajaţilor Ford de la Craiova, în şomaj tehnic până pe 30 aprilie

Ford România iese din Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile, de la 1 aprilie

Ford Craiova anunţă că 2020 va fi un an record: 1.000 de maşini pe zi, una la fiecare 67 de secunde

Prima maşină hibrid fabricată în România. Ford începe producţia modelului Puma la uzina de la Craiova

Ford a fost retrogradată în categoria

Ford a fost retrogradată în categoria „junk” de către Moody’s. Americanii au o fabrică la Craiova şi peste 4.000 de angajaţi în România

Ford a investit 1,3 miliarde de euro în cei 11 ani de când a preluat fabrica de la Craiova

Americanii de la Ford vor fabrica o nouă maşină la Craiova. Investiţie suplimentară de 200 mil. euro şi încă 1.500 de locuri de muncă

Ford Craiova: Fabrica din România va avea, în 2018, cea mai mare producţie de până acum

Ford Craiova a produs ultimul B-Max. Uzina intră în revizie şi începe producţia lui EcoSport

Americanii de la Ford angajează 1.000 de oameni la Craiova. Vor lucra la noul SUV EcoSport

Ford Craiova: au început pregătirile mai multor secţii pentru producţia modelului EcoSport

Cioloş a promis companiei Ford sprijinul statului român pentru dezvoltarea investiţiei de la Craiova

Salariaţii Ford Craiova intră în şomaj tehnic pentru a doua oară în acest an

Şefii Ford, nemulţumiţi de fabrica din România. Americanii vor renunţa la unele modele fabricate în Europa

Ford România: Discutăm cu sindicatele un nou contract colectiv de muncă

O nouă conducere la Ford România

O nouă conducere la Ford România

Ford a fabricat motorul cu numărul 400.000 la fabrica de la Craiova

Ford ar putea produce un nou model la Craiova

Americanii de la Ford merg la Guvern pentru o întâlnire cu premierul Ponta

Ford a renunţat la concedierea a 170 de angajaţi de la fabrica din Craiova, dar reduce programul de lucru

Ford Craiova: 500 de angajaţi părăsesc compania pentru 16-24 de salarii compensatorii

Ford dă afară un sfert din angajaţii de la fabrica din Craiova

Al doilea Ford de la Craiova: Fiesta, EcoSport sau noul Ka. Personalul poate creşte cu 800-3.500 oameni

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 21.05.2014

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 21.05.2014

Ford opreşte pentru 17 zile producţia de maşini la Craiova, în lunile mai şi iunie

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 6.02.2014

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 6.02.2014

Ford îşi întrerupe din nou activitatea în luna februarie. Uzina va funcţiona doar patru zile pe săptămână

Ford Craiova: Modelul B-Max cu numărul 100.000 a ieşit pe poarta uzinei din România

Ford opreşte şi producţia de motoare la uzina din Craiova. Asamblarea B-Max se reia pe 20 noiembrie

Ford România opreşte azi producţia de automobile la Craiova, timp de şapte zile