zona euro

Justiţia europeană a anulat decizia BCE privind casele de compensare

Tribunalul Uniunii Europene, sesizat de Marea Britanie, a decis că Banca Centrală Europeană a greşit atunci când a insistat ca anumite case de compensare să fie amplasate în zona euro, apreciind că BCE nu avea competenţa necesară pentru a cere acest lucru, transmit AFP şi Reuters.

Justiţia europeană a anulat decizia BCE privind casele de compensare
Finanţarea acordată de BCE creditorilor eleni a crescut în ianuarie cu 47%, la 82,24 miliarde de euro

Zona euro negociază al treilea pachet de asistenţă financiară pentru Grecia, evaluat la 30-50 miliarde de euro

Inflaţia şi şomajul în zona euro s-au îmbunătăţit, în luna februarie

După ce a convins Germania să accepte programul Greciei, Tsipras promite că 'va munci din greu'

După ce a convins Germania să accepte programul Greciei, Tsipras promite că ‘va munci din greu’

Lazea, BNR: Nu poţi intra în zona euro cu oameni care nu înţeleg ce citesc. Educaţia trebuie să fie piatra de temelie

Ministrul grec al finanţelor, în Charlie Hebdo: Căderea

Ministrul grec al finanţelor, în Charlie Hebdo: Căderea „guvernelor progresiste” ar putea duce „la ce este mai rău” în Europa

Eurogrupul a aprobat continuarea programului de asistenţă convenit cu Grecia

Problemele legate de trecerea României la zona euro, analizate la Camera de Comerţ şi Industrie a României

Grecia: lista definitivă de reforme trimisă la Bruxelles marţi dimineaţă

UPDATE Grecia: acord asupra prelungirii asistenţei financiare

Economia zonei euro arată semne de redresare - Markit

Economia zonei euro arată semne de redresare – Markit

Pentru Wolfgang Schaeuble, Atena nu a oferit

Pentru Wolfgang Schaeuble, Atena nu a oferit „nici cel mai mic început de răspuns”

Grecia: eşecul negocierilor, ultimatum dat Atenei

Grecia: Optimism prudent în legătură cu un acord cu zona euro

Ministrul grec de Finanţe: Zona euro se va prăbuşi dacă Grecia iese din uniunea monetară

SUA recomandă Greciei să continue reformele pentru a-şi respecta angajamentele

Miniştrii de finanţe german şi grec îşi fac public dezacordul în numeroase puncte

BCE umblă la robinetul de bani către băncile greceşti

UE discută săptămâna viitoare soarta Greciei

Michel Sapin: Nu există viitor pentru Grecia în afara zonei euro

Activitatea de creditare în zona euro a continuat să scadă şi în luna decembrie

UE ar putea avea soarta URSS - presă

UE ar putea avea soarta URSS – presă

Preşedintele Eurogrupului se va întâlni vineri, la Atena, cu noul premier al Greciei, Alexis Tsipras

Şeful Eurogroup, despre Grecia: Problemele sunt încă acolo, nu au dispărut odată cu alegerile

Liderii europeni nu intenţionează să cedeze pretenţiilor noului premier elen Alexis Tsipras

Tratamentul şoc de la BCE pentru Europa: 1.100 de miliarde de euro în următorii doi ani

Vice-cancelarul german Sigmar Gabriel cere mai multă răbdare faţă de ţările europene aflate în criză

Fitch: Incertitudinile din Grecia sporesc riscurile cu care se confruntă băncile elene

Draghi: BCE trebuie să adopte o politică monetară expansivă pentru a sprijini creşterea zonei euro

Băncile şi instituţiile financiare îşi fac planuri în eventualitatea ieşirii Greciei din zona euro