Ultima oră

Adrian Cioroianu: Criza generată de pandemia de coronavirus – o posibilă etapă în întărirea UE

Adrian Cioroianu, ambasador şi delegat permanent al României la UNESCO, fost ministru al Afacerilor Externe, spune că, „în virtutea istoriei noastre din ultimii 70 de ani”, criza generată de pandemia de coronavirus ar putea fi „o etapă în întărirea Uniuni Europene” şi îşi exprimă speranţa că există la nivel european „personaje politice la înălţimea acestui moment”, scrie Agerpres.

Adrian Cioroianu: Criza generată de pandemia de coronavirus - o posibilă etapă în întărirea UE
Spitalele pot deconta serviciile medicale prestate pe perioada stării de urgenţă la nivelul efectiv realizat

FMI spune că perspectivele economice s-au înrăutăţit faţă de estimările sale din aprilie

Oros: Am primit acceptul CE să folosim 80 milioane euro, din măsuri care nu au fost accesate, ca schemă de sprijin

Oros: Fermierii din industria alimentară care lucrau aproape exclusiv cu HoReCa - cei mai afectaţi de pandemie

Oros: Fermierii din industria alimentară care lucrau aproape exclusiv cu HoReCa – cei mai afectaţi de pandemie

Autostrada Transilvania înaintează spre Ungaria. Lotul Biharia-Borș, finalizat în proporție de 84%

Fabrica din Sibiu a companiei Continental face angajări. Salariaţii, testaţi pentru COVID-19

Panouri din plexiglas între şezlonguri, una dintre măsurile anti-COVID-19 implementată pe o plajă din Santorini

Washingtonul retrage patru baterii de rachete Patriot din Arabia Saudită

Adela Cojan (CNAS): Eliberarea reţetelor în format electronic şi consultaţiile telefonice se păstrează în perioada următoare

Garmin deschide magazinul online pentru România, precum şi un centru de service

Magazin online de ceasuri: Vânzările de ceasuri au crescut cu 40% în aprilie, ca urmare a închiderii magazinelor fizice

O nouă zi de scădere pentru indicii ROBOR. Cele mai mici valori din ultimii doi ani

BCR lansează ghidul practic IMM Invest pentru antreprenorii care vor să acceseze finanţările garantate

Bursa de la Bucureşti a deschis pe verde ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii

Cădere istorică a exporturilor Germaniei în martie

Localităţile Tăşnad şi Lacu Sărat, atestate ca staţiuni turistice de interes naţional

Ce măsuri de siguranţă au adoptat, pentru 15 mai, Hilton Garden Inn, Hilton Garden Inn Airport şi Courtyard by Marriott, operate de Apex Alliance

Noul coronavirus: Nu există o eficacitate dovedită a hidroxiclorochinei asupra bolnavilor de COVID-19 - studiu

Noul coronavirus: Nu există o eficacitate dovedită a hidroxiclorochinei asupra bolnavilor de COVID-19 – studiu

Profitul ING a scăzut cu 40% în primul trimestru din cauza majorării provizioanelor

Companiile pot solicita Certificate de Situaţii de Urgenţă şi în luna mai - modificări legislative

Companiile pot solicita Certificate de Situaţii de Urgenţă şi în luna mai – modificări legislative

Ministrul Muncii, despre şomajul tehnic: Suntem pregătiţi pentru primele plăţi aferente lunii aprilie. Toate cererile vor fi verificate

Adio, hârtii! Din 1 iunie, angajaţii Ministerului Fondurilor Europene vor folosi numai sistemul digital

RAR oferă un serviciu de verificare a istoricului de daune al mașinilor. Ce date oferă și cât costă

COVID-19: Australia va redeschide restaurantele şi cafenelele în prima fază de relaxare a restricţilor

APIA începe plata subvenţiei la motorină; peste 117 milioane de lei pentru trimestrul IV din 2019

Isărescu, Orban şi Cîţu se întâlnesc cu Iohannis la Cotroceni

Renault a suspendat producţia la uzina din Sandouville în urma unei decizii a justiţiei franceze

Analiştii se aşteaptă ca rata şomajului în SUA să se apropie de 20% în luna aprilie

PIB-ul României a fost mai mare în 2019 decât cel al Cehiei sau Portugaliei - Eurostat

PIB-ul României a fost mai mare în 2019 decât cel al Cehiei sau Portugaliei – Eurostat

Coronavirus SUA: Peste 2.400 de morţi în 24 de ore, totalul a ajuns la peste 75.000 de decese. Aproape 1,3 milioane de cazuri de îmbolnăviri

MFP: Bonificaţii pentru impozite şi contribuţii plătite de un milion de români care au venituri din activităţi independente

200 de lei pentru 11.000 de bucureşteni pentru a se testa de Coronavirus - proiect al Primăriei Capitalei

200 de lei pentru 11.000 de bucureşteni pentru a se testa de Coronavirus – proiect al Primăriei Capitalei

Coronavirus - 898 de morţi, 312 cazuri noi la peste 10.000 de teste în ultimele 24 ore. Total cazuri: 14.811 - situaţia oficială la 8 mai ora 13

Coronavirus – 898 de morţi, 312 cazuri noi la peste 10.000 de teste în ultimele 24 ore. Total cazuri: 14.811 – situaţia oficială la 8 mai ora 13

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă - curs valutar interbancar 8.05.2020

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar interbancar 8.05.2020

Bonificații pentru impozite și contribuții plătite de un million de români

Cîțu: E mai bine decât ne așteptam, dar deficitul e dublu față de 2019. Șomajul tehnic, plătit în continuare pentru firmele blocate de guvern

Butnaru, Miele România: Impactul pandemiei se va resimţi pentru o perioadă îndelungată, dar suntem încrezători că va fi un an de creştere

Noua lege a dării în plată merge la promulgare. Bancherii sunt îngrijoraţi că alte opt proiecte cu impact asupra sistemului pot fi promulgate

Când coronavirusul face preţul pe piaţa rezidenţială. Apartamentele cu 3 şi 4 camere câştigă lupta pe preţ cu garsonierele şi cu două camere