Ultima oră

CNAIR: Lucrările de pe Podul de la Giurgiu au fost finalizate şi recepţionate

Lucrările de pe Podul de la Giurgiu au fost finalizate şi recepţionate, iar traficul rutier în zonă se derulează, la ora actuală, în condiţii normale, a anunţat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă transmis, luni, AGERPRES.

CNAIR: Lucrările de pe Podul de la Giurgiu au fost finalizate şi recepţionate
OMV este interesat de dezvoltarea zăcămintelor din Iran

România va trebui să aibă o reţea de staţii de alimentare a vehiculelor cu gaz natural comprimat, până în 2020

Peste 50% dintre copiii mai mici de 7 ani din România se tem de medic - studiu

Peste 50% dintre copiii mai mici de 7 ani din România se tem de medic – studiu

Barilul de petrol Brent a ajuns la cel mai ridicat nivel din iulie 2015

Astăzi începe procesul în care şefa FMI, Christine Lagarde, va fi judecată într-un dosar de corupţie

Economia Turciei înregistrează primul declin din 2009

PSD are, după redistribuire, cu patru mandate peste majoritatea parlamentară

Leul se depreciază.  Curs BNR 12.12.2016: 4,5067 lei/euro, 4,2530 lei/dolar

Consumul final de energie electrică a crescut cu 3,6%, în perioada ianuarie-octombrie - INS

Consumul final de energie electrică a crescut cu 3,6%, în perioada ianuarie-octombrie – INS

Ziua de luni aduce petrol mai scump. Ruşii se pregătesc să reducă producţia concertat cu Arabia Saudită

INS: Industria prelucrătoare a înregistrat un salt de 7,6% al comenzilor noi, în primele 10 luni

Mercedes şi-a majorat avansul faţă de BMW şi ar putea deveni în 2016 lider pe piaţa automobilelor de lux

DNA: Dan Nica şi Alexandru Athanasiu, urmăriţi penal sub control judiciar pentru abuz în serviciu

MFE a publicat în consultare ghidul pentru promovarea energiei curate, cu o alocare de 63,5 milioane euro

PSD câştigă 180 de mandate, PNL - 55, UDMR - 19, USR - 17, PMP şi ALDE 4. 185 de mandate, rămase la redistribuire

PSD câştigă 180 de mandate, PNL – 55, UDMR – 19, USR – 17, PMP şi ALDE 4. 185 de mandate, rămase la redistribuire

Natalitatea a crescut pentru a treia lună la rând în octombrie, cu un avans de 13%

Rafinăria Petrobrazi: 82 de ani de activitate şi o istorie care încă se scrie

DRPCIV: Creştere cu aproape 20% a numărului de înmatriculări de vehicule noi, în primele 11 luni din 2016

Statul a încasat în noiembrie peste 20,5 milioane de euro din certificatele de emisii de gaze cu efect de seră

ANM: Informare de ninsori, viscol şi ger la nivelul întregii ţări, începând de luni după-amiază

Salariul minim pe economie ce va fi aplicat din 2017, subiectul discuţiilor din Consiliul Naţional Tripartit

Noul Guvern ar putea primi votul de învestitură în Parlament cu două zile înainte de Crăciun

Grecia speră să înregistreze o creştere economică de 2,7% anul viitor

Rezultate parţiale BEC: Senat- PSD - 45,25%, PNL - 20,32%, USR - 9,32%; Cameră - PSD - 45,09%, PNL - 19,96%, USR - 9,26%

Rezultate parţiale BEC: Senat- PSD – 45,25%, PNL – 20,32%, USR – 9,32%; Cameră – PSD – 45,09%, PNL – 19,96%, USR – 9,26%

Deficitul comercial urcă la 7,9 miliarde de euro la 10 luni. Exporturile, în creştere cu 4,1%, iar importurile cu 6,4%

UniCredit ar putea obţine patru miliarde de euro din vânzarea diviziei de gestionare a activelor, Pioneer

Scăderea preţurilor a accelerat, din nou, în noiembrie. Inflaţia anuală s-a situat la minus 0,7% în noiembrie

Ce scrie presa internaţională despre revenirea la putere a PSD

Cetăţenii UE

Cetăţenii UE „trebuie să poată să rămână permanent în Marea Britanie după Brexit” – experţi

Ce se întâmplă cu leul după alegeri - curs valutar interbancar 12.12.2016

Ce se întâmplă cu leul după alegeri – curs valutar interbancar 12.12.2016

Rezultate BEC după numărarea a 99% din voturi: PSD câştigă alegerile cu 46,18% din voturi la Cameră şi 45,77% la Senat

Cum comentează presa internaţională rezultatele exit poll-urilor din România

Agenţii de poliţie, încadraţi pe salarii maxime sub cele ale bucătarilor debutanţi, în noua lege a salarizării

Judeţele cu cele mai mari creşteri ale numărului de turişti. INFOGRAFIC

Comisia Europeană: Legea conversiei creditelor în CHF trebuie să ţină cont de cazurile sociale

Cum arată programul economic al PSD, partidul care a câştigat alegerile

Dragnea: Eu nu am de gând să îmi bat joc de voturile de astăzi, nici nu am de gând să fac aceste voturi cadou

Diaspora: Peste 104.000 de cetăţeni români au votat în străinătate

Alina Gorghiu, PNL: Vom avea discuţii cu Cioloş, probabil şi cu USR, dar nu e nimic stabilit