Ultima oră

Criză în Nagorno-Karabah: Armenia susţine că trei femei au fost ucise de forţele azere

Trei femei au fost ucise joi în urma unor tiruri de mortiere lansate de forţele azere asupra teritoriului armean, susţin oficiali de la Erevan, potrivit cărora bombardamentele au continuat şi în cursul serii, relatează France Presse.

Criză în Nagorno-Karabah: Armenia susţine că trei femei au fost ucise de forţele azere
Ministerul Finanţelor ar trebui să se constituie parte civilă în ceea ce priveşte Volkswagen - avocat

Ministerul Finanţelor ar trebui să se constituie parte civilă în ceea ce priveşte Volkswagen – avocat

Euro rămâne la 4,41 lei, la cursul BNR

Euro rămâne la 4,41 lei, la cursul BNR

Criza refugiaților, explicată: cifre, comparații și un pic de istorie

Posesorii români de Volkswagen ar putea cere despăgubiri în instanţă - jurist ECC-România

Posesorii români de Volkswagen ar putea cere despăgubiri în instanţă – jurist ECC-România

Negriţoiu, numit preşedinte al instituţiei UE responsabilă cu reglementarea şi supravegherea pieţelor de capital

Reuters: România vrea să vândă eurobonduri de 1-1,5 miliarde de euro, până la sfârşitul anului

Fluxul de migranţi spre Europa Occidentală via Balcani continuă să fie important

Primii 10 brokeri de asigurare din România deţin 42% din piaţa de intermediere

Şeful Porsche va fi numit CEO al Volkswagen - surse

Şeful Porsche va fi numit CEO al Volkswagen – surse

China susţine utilizarea vehiculelor electrice, pe fondul scandalului VW privind emisiile

Salariul mediu brut a fost anul trecut de 2.328 lei. În ce domenii se plătesc cele mai mari salarii nete

Constantin Stroe: Scandalul VW este un semnal pentru toţi constructorii auto

Americanii ne dau aproape un milion de dolari pentru proiectul Transgaz de extindere a gazoductelor

Germania, Franţa şi Marea Britanie au făcut lobby pentru teste antipoluare mai puţin severe

OTE şi COSMOTE se vor uni în noul brand COSMOTE

Japonia va contribui cu 480 milioane de yeni la rezolvarea crizei refugiaţilor

Târgul Naţional Imobiliar: De la ce preţuri pornesc locuinţele din Capitală

Preşedintele chinez Xi Jinping a sosit la Washington pentru prima vizită de stat în Statele Unite

Tribunalul Bucureşti se pronunţă vineri asupra cererii lui Oprescu de înlocuire a arestării preventive

Obama îi va cere lui Putin să clarifice implicarea Rusiei în Siria

Kovesi: ANAF trebuia să confişte 310 milioane de euro. Nu s-a întâmplat nimic în ultimele opt luni

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă - curs valutar interbancar 25.09.2015

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar interbancar 25.09.2015

România, locul 3 în lume la viteza netului mobil 4G, dar codaşă la acoperirea reală

Stagnarea economică din Europa ţine în loc industria românească. Imigranţii, un risc pentru exporturile României

În România se deschid zece malluri noi, dintre care trei în Bucureşti

Kovesi despre dosarul Oprescu: Cred că urmărirea penală pentru anumite infracţiuni va fi finalizată cât de repede

Iohannis, investitorilor americani: Dimensiunea economică România-SUA este una dintre priorităţile mele

USTDA a acordat finanţare nerambursabilă de 956.000 de dolari pentru proiectul Transgaz de extindere a gazoductelor

Guvernul german majorează fondurile alocate landurilor în 2015 şi 2016 pentru primirea refugiaţilor

Circa 250.000 de persoane au fost angajate în primele 8 luni ale anului. Aproape o treime au peste 45 de ani

Facebook nu funcţionează joi în mai multe ţări, inclusiv România

Eugen Teodorovici: Investiţiile BERD rămân extrem de importante pentru dezvoltarea României

Cotele obligatorii: Grecia se teme că statele vest-europene vor prelua refugiaţii calificaţi şi ea va rămâne cu ceilalţi

Agenţiile de evaluare financiară avertizează că ar putea retrograda ratingul Volkswagen

Specialişti IT din Germania se reunesc pentru a elabora softuri destinate refugiaţilor

Ungaria este dispusă să deschidă coridoare pentru migranţi, dacă statele vest-europene promit că îi vor primi

MFP a finalizat primele două legi privind achiziţiile publice şi le pune în dezbatere pe următoarele două

Daniel Constantin: Putem ajunge la un grad de absorbţie de sută la sută la finalizarea PNDR 2014-2020

CEDO a decis: Tăierile de pensii din Portugalia au fost întemeiate