Serbia va adera la UE, dar va menține „bunele sale relații” cu Rusia – Belgrad

Serbia dorește aderarea la UE, dar nu în detrimentul relațiilor sale cu Rusia, a declarat marți ministrul sârb de externe Ivica Dacic la încheierea întâlnirii avute cu omologul său rus Serghei Lavrov, aflat într-o vizită la Belgrad.
Economica.net - mar, 17 iun. 2014, 15:15
Serbia va adera la UE, dar va menține

În același context, Ivica Dacic s-a declarat convins că Serbia nu trebuie să aleagă între cooperarea cu UE și cooperarea cu Rusia. „Dorim să facem parte din Uniunea Europeană, păstrând în același timp bunele relații cu Rusia”, a precizat el.

De la izbucnirea crizei în Ucraina, în noiembrie 2013, Serbia, țară oficial candidată la aderarea la UE, oscilează între respectarea obligațiilor sale față de Bruxelles și menținerea bunelor relații cu Moscova. De amintit că Rusia a susținut Belgradul în numeroase dosare internaționale sensibile, inclusiv în problema independenței Kosovo, pe care Moscova nu a recunoscut-o.

Înainte de vizita la Belgrad a ministrului rus Serghei Lavrov, SUA au cerut Serbiei să se ralieze ‘partenerilor săi europeni’ în contextul crizei din Ucraina, într-o scrisoare adresată premierului sârb Aleksandar Vucic de vicepreședintele american Joseph Biden.

‘Criza din Ucraina nu a făcut decât să întărească susținerea noastră pentru Europa (…) Mizez pe spiritul dumneavoastră de lider pentru a fi sigur că Serbia va fi alături de partenerii săi europeni în afirmarea principiilor internaționale’, scria vicepreședintele SUA în scrisoarea sa.

Te-ar mai putea interesa și
Cât de tare a lovit anul trecut pesta porcină africană. România se confruntă cu o dublare a număruui de focare la porcii domestici
Cât de tare a lovit anul trecut pesta porcină africană. România se confruntă cu o dublare a număruui de focare la porcii ...
Anul trecut autoritățile au confirmat 476 de focare de pestă porcină africană la porci domestici dintre care 24 în exploatații comerciale. Față de 2024, numărul de focare ce au afectat......
Ozan Tuncer, CEO Cosmopolis, cartierul rezidențial cât un oraș: Majorarea TVA a afectat 70% din piața rezidențială. Anul acesta prețurile vor crește, dar nu în salturi spectaculoase
Ozan Tuncer, CEO Cosmopolis, cartierul rezidențial cât un oraș: Majorarea TVA a afectat 70% din piața rezidențială. ...
Două mari evenimente au marcat piața imobiliară din 2025. Unul a fost majorarea TVA pentru locuințe la 21%. De la o lună ...
Schimbare majoră la RCA, date în premieră. Cel mai mare broker, în exclusivitate: Prețurile cresc pentru acești șoferi. Vom avea un nou lider al vânzărilor
Schimbare majoră la RCA, date în premieră. Cel mai mare broker, în exclusivitate: Prețurile cresc pentru acești șoferi. ...
Date în premieră. Noul an începe cu schimbări cel puțin interesante pe piața RCA, a cărei evoluție privește toți ...
Rafinăria NIS de la Pancevo repornește, sosește primul transport de țiței după 100 de zile
Rafinăria NIS de la Pancevo repornește, sosește primul transport de țiței după 100 de zile
Ministrul Mineritului și Energiei din serbia, Dubravka Đedović Handanović, a declarat că marți, după aproape 100 de ...