Un nou şef la Camera Consultanţilor Fiscali. Vice-preşedinte vine fostul şef al ANAF

Camera Consultanţilor Fiscali va fi condusă, în următorii cinci ani, de Dan Manolescu, după rezultatul alegerilor organizate la începutul acestei săptămâni la Conferinţa ordinară anuală a instituţiei, potrivit unui comunicat de presă al organizaţiei.
Economica.net - mie, 26 apr. 2017, 12:58
Un nou şef la Camera Consultanţilor Fiscali. Vice-preşedinte vine fostul şef al ANAF

Pe de altă parte, funcţia de prim-vicepreşedinte al Camerei Consultanţilor Fiscali va fi deţinută de Eugen-Dragoş Doroş, iar cele de vicepreşedinţii de către Romulus-Dimitrie Badea, Sorin-Adrian Robu, Ionuţ Simion, Maria-Iulia Sabolevschi-David şi Daniela Tănase.

‘Vom urmări creşterea vizibilităţii Camerei în calitate de partener esenţial al autorităţilor în dezbaterile privind rolul profesiei de consultant fiscal în societatea românească. Înţelegem din intenţiile exprimate de către autorităţi că vor fi aduse modificări majore, atât legislaţiei fiscale, cât şi rolului pe care profesia noastră îl are şi ne vom implica activ în acest proces, cu obiectivul de a avea la finalul acestui demers o legislaţie fiscală cât mai clară şi facilă pentru contribuabili. Considerăm că rolul profesiei trebuie să rămână acela de a ajuta contribuabilii’, a afirmat nul preşedinte ale Camerei Consultanţilor Fiscali, Dan Manolescu.

Potrivit noii organigrame a organizaţiei, din Consiliul Superior al Camerei Consultanţilor Fiscali mai fac parte Alin Chiţu, Marian-Alin Irimia, Elena-Oana Iacob, Elena Iordache, Alice-Valeria Gheorghiu, Adrian Luca, Alexandr Milcev şi Mariana Vizoli.

Mandatul noului Consiliu Superior al Camerei Consultanţilor Fiscali este de 5 ani, menţionează sursa citată.

Camera Consultanţilor Fiscali este o organizaţie profesională, alcătuită din consultanţi fiscali, consultanţi fiscali asistenţi şi societăţi de consultanţă fiscală, membri activi şi inactivi, înscrişi în Registrul consultanţilor fiscali şi al societăţilor de consultanţă fiscală. Organizaţia asigură accesul la profesia de consultant fiscal, autorizarea activităţii de consultanţă fiscală, precum şi organizarea şi coordonarea acesteia.

Te-ar mai putea interesa și
Cât de tare a lovit anul trecut pesta porcină africană. România se confruntă cu o dublare a număruui de focare la porcii domestici
Cât de tare a lovit anul trecut pesta porcină africană. România se confruntă cu o dublare a număruui de focare la porcii ...
Anul trecut autoritățile au confirmat 476 de focare de pestă porcină africană la porci domestici dintre care 24 în exploatații comerciale. Față de 2024, numărul de focare ce au afectat......
Ozan Tuncer, CEO Cosmopolis, cartierul rezidențial cât un oraș: Majorarea TVA a afectat 70% din piața rezidențială. Anul acesta prețurile vor crește, dar nu în salturi spectaculoase
Ozan Tuncer, CEO Cosmopolis, cartierul rezidențial cât un oraș: Majorarea TVA a afectat 70% din piața rezidențială. ...
Două mari evenimente au marcat piața imobiliară din 2025. Unul a fost majorarea TVA pentru locuințe la 21%. De la o lună ...
Schimbare majoră la RCA, date în premieră. Cel mai mare broker, în exclusivitate: Prețurile cresc pentru acești șoferi. Vom avea un nou lider al vânzărilor
Schimbare majoră la RCA, date în premieră. Cel mai mare broker, în exclusivitate: Prețurile cresc pentru acești șoferi. ...
Date în premieră. Noul an începe cu schimbări cel puțin interesante pe piața RCA, a cărei evoluție privește toți ...
Rafinăria NIS de la Pancevo repornește, sosește primul transport de țiței după 100 de zile
Rafinăria NIS de la Pancevo repornește, sosește primul transport de țiței după 100 de zile
Ministrul Mineritului și Energiei din serbia, Dubravka Đedović Handanović, a declarat că marți, după aproape 100 de ...