Companii

România a ajuns să aibă cele mai mici taxe pe carburanţi din Europa

După reducerea taxării aplicate carburanţilor de la 1 ianuarie, România a ajuns să aibă cele mai mici taxe la carburanţi din Europa. Reducerea fiscalităţii s-a văzut şi în evoluţia preţurilor, care au ajuns printre cele mai mici din Europa, dar mai este loc de ieftiniri.

România a ajuns să aibă cele mai mici taxe pe carburanţi din Europa
Angajări la eMAG. Iată posturile vacante

Cine sunt patronii clubul Bamboo din Bucureşti, care a ars din temelii pentru a doua oară

Grupul german Schwarz, patronul Kaufland şi Lidl, primul lanţ european în topul global al retailerilor

Prejudicii de 1,5 miliarde de lei, recuperate în 2016 în urma acţiunilor poliţiştilor de investigare a criminalităţii economice

În prezent sunt în diferite stadii de negociere tranzacții de 630 milioane de euro pe piaţa imobiliară - JLL

În prezent sunt în diferite stadii de negociere tranzacții de 630 milioane de euro pe piaţa imobiliară – JLL

Retailerii au înregistrat creşteri ale vânzărilor cu până la 80% în decembrie, pe fondul majorării veniturilor şi apetitului pentru consum

Primăria Sectorului 2: Club Bamboo, amendat în iunie 2016

Wizz Air va intra cu zboruri în Irlanda, acasă la Ryanair

Oraşele româneşti unde străinii au investit cei mai mulţi bani anul trecut. Top cinci

România consumă curent din Ungaria, pe fondul celor mai mari preţuri de pe piaţa spot din istorie

ANAF propune modificarea unor declaraţii de înregistrare fiscală privind plata impozitului specific

Cota de piaţă a Gazprom pe piaţa europeană a ajuns anul trecut la nivelul record de 34% - director general

Cota de piaţă a Gazprom pe piaţa europeană a ajuns anul trecut la nivelul record de 34% – director general

AHK România: Schimburile economice româno-germane au crescut în 2016, până la peste 24 miliarde euro

Metro a vândut ultimele patru hypermarketuri Real. Noii proprietari sunt foşti directori Metro, iar unul este român

MedLife intră în Ilfov şi Dâmboviţa prin cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni al firmei Almina Trading

Amber Capital: Oferta Lactalis pentru Parmalat este prea scăzută

UTI Grup, câştigătorul contractului de 9 milioane lei pentru sistemul de detecţie incendiu şi antiefracţie pentru Magistrala 4

Centura Râmnicu Vâlcea, dezgropată după 11 ani. Şase milioane de lei, hârtiile pentru începerea construcţiei

Premieră în bricolaj -  Toate magazinele Ambient ar putea fi operate în franciză. Se aşteaptă decizia judecătorului sindic

Premieră în bricolaj – Toate magazinele Ambient ar putea fi operate în franciză. Se aşteaptă decizia judecătorului sindic

Siemens va implementa sistemul de siguranță a traficului pe Magistrala 4 pentru 32 milioane de lei

IMM-urile pot accesa credite în valoare totală de 20 milioane lei, printr-un acord încheiat de Banca Românească şi EximBank

ASSAI: Amenda aplicată Asirom reprezintă doar o oră şi 45 minute de încasări. Probleme grave pentru obţinerea despăgubirilor

Fostul secretar de stat în Ministerul Economiei Neculai Banea revine la conducerea IAR,după eliberarea sa din funcţie

Fondul Proprietatea: Noul Guvern ar putea modifica lista de candidaţi propuşi pentru conducerea Hidroelectrica

Aproape o treime din români sunt nemulţumiţi că personalul din marile magazine este insuficient - studiu

Aproape o treime din români sunt nemulţumiţi că personalul din marile magazine este insuficient – studiu

Ministerul Energiei a aprobat cererea Romgaz de finanţare a centralei Iernut din Planul Naţional de Investiţii

MADR: Peste 11.000 de fermieri vor primi în zilele următoare ajutorul pentru motorina utilizată în agricultură, în T3 2016

România are al doilea cel mai mic preţ la carburanţi din Europa, după scăderea taxelor de la 1 ianuarie

Chiriţoiu: CFR Marfă riscă falimentul

Chiriţoiu: CFR Marfă riscă falimentul

Privatizarea Oltchim: Cine va cumpăra activele ar putea fi obligat să achite ajutorul de stat primit de combinat