Companii

Cât poţi câştiga dacă îţi deschizi firmă la ţară

Prin noul Plan Naţional de Dezvoltare Rurală antreprenorii români pot primi fonduri nerambursabile în valoare de cel mult 70.000 de euro dacă îşi dezvolta un business cu profil non- agricol în mediul rural.

Cât poţi câştiga dacă îţi deschizi firmă la ţară
Cele două trenuri CAF puse în circulaţie de Metrorex au transportat în trei zile circa 62.500 de călători

Valentin Macec, revocat din calitatea de membru şi de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Romaero

Comelf Bistriţa a realizat, în primele cinci luni, venituri de circa 16 mil. euro, în creştere cu aproape 4%

Fitch a confirmat ratingul MOL

Fitch a confirmat ratingul MOL „BBB minus”, cu perspectivă negativă

Comelf Bistriţa a realizat, în primele cinci luni, venituri de circa 16 mil. euro, în creştere cu aproape 4%

Comelf Bistriţa a realizat, în primele cinci luni, venituri de circa 16 mil. euro, în creştere cu aproape 4%

Trei reprezentanţi ai Rosneft vor face parte din Consiliul de Administraţie al Pirelli

Producătorul magiunului de Topoloveni se întâlneşte, joi, la Zurich, cu importatori din Elveţia

Budureasca mizează în acest an pe afaceri de 13 milioane de lei şi o rată a profitului de 15%

CFR Marfă a început să efectueze activităţi de prestări servicii pentru terţi

Reportul la categoria I pentru tragerea Loto 6/49 de duminică este de peste 3,7 milioane de euro

Răzvan Nicolescu: Toate obligaţiile asumate de Enel trebuie respectate integral în continuare

Whirlpool preia pachetul majoritar de acţiuni la Indesit pentru un miliard de dolari

Electrica îşi continuă scăderea la Bursă: 10,75 lei / acţiune, sau - 0,46% la ora 17.00

Electrica îşi continuă scăderea la Bursă: 10,75 lei / acţiune, sau – 0,46% la ora 17.00

Întreprinzătorii debutanţi vor beneficia de aceleaşi facilităţi indiferent de vârstă. De astăzi

CNAS susţine aplicarea diferenţiată a taxei clawback

Enel pleacă din România. 2,4 milioane de gospodării vor primi energie electrică de la altă companie

Singurul gazoduct către Vest nu poate funcţiona

Singurul gazoduct către Vest nu poate funcţiona „în siguranţă deplină”. Probleme şi la conducta către bulgari

România a ajuns al treilea cel mai mare exportator de grâu către lumea a treia

Topul celor mai mari câştiguri ale anului la Bursă. Cât ai fi câştigat pe pariurile de la sfârşitul lui 2013

Ministrul Agriculturii: Arenda de la Giurgiu este legală. ADS a câştigat toate procesele cu Grivco

UTI şi Astra Vagoane Călători s-au calificat pentru Cupa Mondială din Brazilia

Niţă: Şantierele navale de la Daewoo-Mangalia trebuie să devină cele mai importante din Europa

CFR Marfă câştigă o nouă licitaţie organizată de Complexul Energetic Hunedoara

Magazinele Apple se pot înregistra ca marcă în Uniunea Europeană

Rovana Plumb: Reducerea CAS la angajator nu va afecta fondul de salarii şi pe cel de pensii

CE lansează infringement împotriva României referitor la exportul de gaze

Preţul Electrica a căzut la bursă sub cel din oferta publică. Tranzacţii de peste 39 milioane de lei, joi

Apare un nou brand de magazine sportive, DivertilandX

Pe piaţa acţiunilor Electrica se simt tranzacţiile de stabilizare a preţului. Lichiditate de 19 mil. lei

România se promovează în R. Moldova. ANT va plăti aproape 300.000 euro pentru o campanie outdoor