Companii

Ponta: România va avea anul viitor redevenţe pentru toate resursele naturale la media europeană

România va avea anul viitor redevenţe pentru toate resursele sale naturale, care vor fi ridicate la media europeană, a declarat premierul Victor Ponta.

Ponta: România va avea anul viitor redevenţe pentru toate resursele naturale la media europeană
Avon şi Oriflame s-au menţinut pe profit anul trecut,dar faţă de 2011 câştigul a scăzut cu peste 30%

Combinatul chimic Azomureş îşi sistează activitatea timp de o lună pentru revizia tehnică generală

Ponta: Poziţia lui Băsescu privind Rompetrol e un joc politic. Compania risca să intre în insolvenţă

Factura la electricitate va scădea cu 4% în august, după amânarea unor certificate verzi

Ponta: Negocierile pentru Roşia Montană vor fi finalizate până în septembrie. Parlamentul va decide

SIF Transilvania face loc parteneriatului Ciurezu – Pogonaru, pentru 4 milioane de lei

Vosganian: Consumul de energie se va stabiliza în următorii ani

România va exporta în 2-3 ani gaze în Republica Moldova, Bulgaria şi Ungaria

ELCEN a angajat avocaţi pentru consultanţă la divizarea companiei

Transilvania Leasing vrea să emită obligaţiuni de 10 - 12 milioane euro în cel mult un an

Transilvania Leasing vrea să emită obligaţiuni de 10 – 12 milioane euro în cel mult un an

Vosganian: Nu am încredere în companiile străine care doar cer ceva de la stat, fără să ofere nimic

Mega Image deschide un nou magazin Shop&Go în Bucureşti

Grupul german Praktiker va intra în insolvenţă

Primul hipermarket Carrefour deschis non-stop

Carmolimp vrea să se extindă prin achiziţia unor mici producători

Ultima zi pentru depunerea ofertelor pentru microhidrocentralele Hidroelectrica

Preşedintele CA al Centralei Nucleare Cernavodă este şi consilier în guvernul Republicii Moldova

Afacerile Electroputere VFU Paşcani au urcat de 3,6 ori în primele trei luni, la aproape 32 mil. lei

Transgaz a bugetat pentru acest an un profit net de 271,9 milioane de lei, cu 17,4% mai mic

Trei companii din consorţiul Şah Deniz vor prelua 50% din acţiunile gazoductului TAP

Transgaz are un nou Consiliu de Administraţie

OMV Petrom a vândut către o firmă din Cipru distribuitorul de gaze Petrom Distribuţie Gaze

Heinzmann, Tarom: Datele financiare sunt îmbunătăţite

Marele premiu la jocul Loto 6/49 depăşeşte 48,4 milioane de lei

Publicaţia britanică The Independent concediază 27 de angajaţi

Comisia Europeană a actualizat 'lista UE pentru siguranţă aeriană'

Comisia Europeană a actualizat ‘lista UE pentru siguranţă aeriană’

Amendă de 141 milioane de euro pentru mai mulţi producători de cabluri

Gealan estimează pentru acest an afaceri în creştere la 31 milioane euro

Carrefour deschide un supermarket la Buzău

AFP: România, un 'Far East' care atrage investiţii franceze de miliarde de euro

AFP: România, un ‘Far East’ care atrage investiţii franceze de miliarde de euro