Economie

Cameron, criticat dur de Bruxelles pentru înăsprirea unor reguli în domeniul migrării

 Premierul David Cameron, care a anunţat miercuri o înăsprire a regulilor de alocare a ajutoarelor sociale imigranţilor europeni, cu puţin timp înainte de deschiderea completă a pieţei muncii pentru români şi bulgari, a fost criticat de Bruxelles, care a avertizat împotriva „isteriei”, relatează AFP.

Cameron, criticat dur de Bruxelles pentru înăsprirea unor reguli în domeniul migrării
MFE: Împrumut de 350 milioane lei de la Trezoreria Statului pentru beneficiarii POS DRU şi POS CCE

Animax vinde anual 3-4 exemplare din cel mai scump

Animax vinde anual 3-4 exemplare din cel mai scump „produs” din petshop: un papagal de 11.000 lei

Anul viitor vor fi finalizate doar proiecte eoliene în derulare, niciunul nou

Bursa din Statele Unite a deschis în creştere

Premierul chinez, la Parlament: Mă simt în România ca acasă

Chinezii sunt interesaţi de realizarea unui parc industrial la Constanţa

IMM-urile din Programul de garantare a creditelor pot folosi sumele doar pentru capital de lucru

Acţiunile SIF-urilor au urcat cu 2,2% - 4,6%, pe rulaje în creştere

Acţiunile SIF-urilor au urcat cu 2,2% – 4,6%, pe rulaje în creştere

Cursul a coborât sub 4,44 lei/euro la finalul sesiunii interbancare

Greva generală din sistemul sanitar a fost amânat. Conflictul de muncă a fost suspendat

Euro s-a apreciat puternic faţă de dolar şi yen, după acordul din Germania de formare a coaliţiei

Guvernul dublează plafonul maxim pentru obligaţiuni pe pieţele externe şi extinde programul cu 3 ani

OCDE cere Greciei să renunţe la 555 de reglementări depăşite, care limitează creşterea economică

Exploatarea comercială a gazelor de şist în Polonia va începe în 2014

Valoarea creditelor restante ale populaţiei şi firmelor a ajuns la 33,6 mld. lei, în octombrie

CE propune pentru 2014 reducerea cu 15% a cotei la calcan şi menţinerea celei la şprot în Marea Neagră

Matthew Layton este noul managing partner al firmei internaţionale Clifford Chance

Veniturile MedLife au crescut cu 16% în primele nouă luni, la 53 milioane de euro

Prima carte tipărită în America, vândută la licitaţie cu preţul record de 14,1 milioane de dolari

Marele premiu la jocul Loto 6/49 depăşeşte 8,5 milioane de lei

Comisia Europeană propune liberalizarea regimului de vize pentru Republica Moldova

Comisia Europeană propune liberalizarea regimului de vize pentru Republica Moldova

Exploatarea comercială a gazelor de şist în Polonia va începe în 2014

Exploatarea comercială a gazelor de şist în Polonia va începe în 2014

Peste 1.100 de posturi din sănătate vor fi deblocate şi scoase la concurs

Olteanu, BNR: Garanţiile ipotecare pentru obligaţiuni vor fi evaluate la 60-80% din valoarea iniţială

Ce spune clinica Oculus despre procesul de malpraxis, pierdut în prima instanţă

O companie elveţiană a deschis la Arad o fabrică de componente pentru elicoptere - Falcă

O companie elveţiană a deschis la Arad o fabrică de componente pentru elicoptere – Falcă

Fondurile de pensii private obligatorii vor ajunge la finele anului viitor la active de 4,2 mld. euro

Topul celor mai atractive ţări pentru profesionişti de top. România, pe locul 63

ASF vrea să ridice la 33% pragul de deţinere la Bursă şi la SIF-uri

Ursache (ASF): SIF-urile sunt reglementate ca în anii '90. Acest lucru va fi modificat

Ursache (ASF): SIF-urile sunt reglementate ca în anii ’90. Acest lucru va fi modificat