Homepage

Lista celor 28 de companii care vor intra în Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii. Veniturile bugetare, scădere cu 4,7 miliarde lei în 2019

Acţiunile deţinute de stat la 28 de companii vor participa la capitalul social al Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI), reprezentând un aport în natură în valoare de 10,112 miliarde de lei, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern publicat de Ministerul Finanţelor Publice.

Lista celor 28 de companii care vor intra în Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii. Veniturile bugetare, scădere cu 4,7 miliarde lei în 2019
BNR a intrat în posesia unor documente din 1941 cu privire la Tezaurul de la Moscova; acestea sunt studiate de specialiştii băncii

E oficial: Iohannis a trimis Parlamentului, spre reexaminare, Legea bugetului pe 2019

CNAIR schimbă din aprilie modul de circulaţie pe DN2, unul dintre cele mai periculoase drumuri din ţară

OUG 114 e istorie. Ordonanţa care a pus economia pe jar va fi, cel mai probabil, abrogată. Urmează o nouă OUG

Ce proiecte prioritare ale României rămân fără bani prin blocarea Bugetului 2019

Autostrada de Centură Bucureşti Nord va fi scoasă la licitaţie fără lotul cormoranilor, care încă aşteaptă revizuirea acordului de mediu

Licitaţia pentru tramvaie noi în Capitală continuă. Contestaţia Alstom a fost respinsă şi de Curtea de Apel Bucureşti

Ministrul de Finanţe ar trebui să ştie că garanţia pentru împrumuturile statului român se bazează și pe valoarea rezervei de aur – Suciu, BNR

Engie şi E.On, bucurie prematură? Acum, ANRE vorbeşte despre recuperarea costurilor din trecut

Engie şi E.On, bucurie prematură? Acum, ANRE vorbeşte despre recuperarea costurilor din trecut „în măsura în care este posibil”

Semnal de preţ pentru industrie? Hidroelectrica a vândut energie cu 330 lei/MW pentru tot anul 2020, cu 100 de lei peste preţurile din acest an

Primăria Capitalei desfiinţează cinci linii de tramvai şi înfiinţează alte linii de tramvai şi autobuz

Autostrada de Centură Bucureşti: primul contract va fi semnat sâmbătă, în prezenţa ministrului Transporturilor - surse

Autostrada de Centură Bucureşti: primul contract va fi semnat sâmbătă, în prezenţa ministrului Transporturilor – surse

Atenţie! Declaraţia Unică 2019 se depune până la 15 martie. Ghid de completare

Mastercard a ieşit la

Mastercard a ieşit la „vânătoare” de fintech-uri: „Vorbim cu toţi şi ne uităm după idei inovatoare”

Teodorovici: Mi-aş dori foarte mult o analiză pe buget pe care Preşedinţia să o prezint public

Tribunalul Bucureşti a suspendat autorizaţia de construire pentru patru blocuri din zona Floreasca

UPDATE Cine va livra energia electrică pentru populaţie şi la ce preţuri. Petrom primeşte cel mai mare preţ, Hidroelectrica pe cel mai mic

Autostrada Sibiu-Piteşti: a fost desemnat câştigătorul licitaţiei pentru tronsonul Sibiu-Boiţa, de 13 kilometri

Iohannis retrimite legea bugetului în Parlament pentru corectură şi îmbunătăţire. CCR a decis că este constituţională

Pasajul Berceni intră în linie dreaptă. Azi s-a semnat contractul pentru noul giratoriu suspendat de pe Centura Bucureşti

CCR: Legea bugetului de stat pe anul 2019 este constituţională

Programul prin care cetăţenii primesc 20.000 de lei de la stat să-şi pună panouri fotovoltaice acasă ar putea intra în impas. Cauzele

Proiecte de drumuri de două miliarde de euro, în evaluare la ANAP: tronsoane din autostrăzile Ford, Sibiu – Piteşti şi Transilvania

Contract de reabilitare drumuri lângă Bucureşti, atribuit după 11 ani de licitaţie

Legea privind reorganizarea ANAF, sesizată la CCR de Opoziţie

Ce se va întâmpla cu gazele din Marea Neagră? Nimeni nu este interesat să aducă resursele din perimetrul Neptun Deep în reţeaua de transport

PMB: Bulevardul Iuliu Maniu, parcurs în 14 minute de la Cotroceni până la Autostrada Bucureşti - Piteşti, după optimizarea semafoarelor VIDEO

PMB: Bulevardul Iuliu Maniu, parcurs în 14 minute de la Cotroceni până la Autostrada Bucureşti – Piteşti, după optimizarea semafoarelor VIDEO

De ce a fost nevoie de plafonarea preţului la gaze, în OUG 114. Cum au “jucat” în piaţă E.On, Engie, Petrom şi Romgaz

Lipsă cronică de încredere a Comisiei Europene în potenţialul României: europenii au subestimat sistematic creşterea economică în ultimii ani

Americanii de la First Bank închid 40 de sucursale bancare din România ale fostei Piraeus, dar investesc în digitalizare