News

Cele mai noi ştiri din economie, cele mai importante informaţii despre salarii, pensii, politică, administraţie, criza Coronavirus, vaccinuri şi alte noutăţi.

Rompetrol deschide un punct de lucru în incinta Oil Terminal, pentru a vinde mai mulţi carburanţi pe piaţa internă

Acţionarii Rompetrol Rafinare Constanţa (RRC), societate care administrează rafinăria Petromidia sunt solicitaţi să aprobe înfiinţarea unui punct de lucru în incinta terminalului petrolier din Constanţa. Compania estimează că va vinde mai mulţi carburanţi pe piaţa internă iar acest punct de lucru o ajută din punct de vedere logistic.

Rompetrol deschide un punct de lucru în incinta Oil Terminal, pentru a vinde mai mulţi carburanţi pe piaţa internă
Aeroportul Braşov - Licitaţia pentru realizarea terminalului a fost contestată de firmele clasate pe locul al doilea şi al treilea

Aeroportul Braşov – Licitaţia pentru realizarea terminalului a fost contestată de firmele clasate pe locul al doilea şi al treilea

Tarifele de transport şi distribuţie a energiei electrice vor creşte de la 1 iulie

Deutsche Telekom va oferi servicii cloud într-un parteneriat cu Microsoft, inclusiv în România

Managerii estimează creşteri de preţuri în comerţul cu amănuntul şi în construcţii, dar şi o intensificare a activităţii, până în iulie - INS

Managerii estimează creşteri de preţuri în comerţul cu amănuntul şi în construcţii, dar şi o intensificare a activităţii, până în iulie – INS

Firea: Apa caldă a fost oprită în Sectoarele 2, 3 şi 4. Am depus plângere penală

BEC - rezultate parţiale: PNL - 26,33%, PSD - 23,16%, Alianţa 2020 USR-PLUS - 21,34%

BEC – rezultate parţiale: PNL – 26,33%, PSD – 23,16%, Alianţa 2020 USR-PLUS – 21,34%

MedLife se extinde în Cluj-Napoca prin achiziţia pachetului majoritar al centrului Badea Medical

Energia regenerabilă accelerează către o eră fără subvenţii - EY

Energia regenerabilă accelerează către o eră fără subvenţii – EY

BCE pune în circulaţie noile bancnote de 100 şi 200 de euro

Cât de mare e pericolul unei crize imobiliare în România

A rămas România fără constructori? Trei licitaţii de modernizare drumuri în Moldova, anulate după ce nu s-a înscris nicio firmă

Insula Matiţa, din Delta Dunării, la licitaţie cu un preţ care începe de la 350.000 de euro

Amazon vrea să construiască gadgeturi capabile să citească emoţiile utilizatorilor

Studiu: concentraţii de antibiotice, identificate în râuri din diferite regiuni ale globului

Boardul OMV va avea un nou responsabil pentru operaţiunile de rafinare

Experţi chilieni au creat o hârtie cu ajutorul unei alge marine pentru a conserva fructele pentru export

Rezultatul alegerilor europarlamentare sugerează o integrare mai puţin ambiţioasă a zonei euro (Reuters)

Peste 94.000 de persoane, angajate prin intermediul ANOFM, în primele patru luni ale anului

Digi Ungaria lansează servicii de comunicaţii mobile prin propria reţea

Dăncilă: Nu îmi voi da demisia. Continuăm programul de guvernare

Consiliul Afaceri Externe autorizează Comisia Europeană să participe la negocierile OMC privind comerţul electronic

Metro se aşteaptă la cel puţin opt oferte pentru operaţiunile sale din China (Reuters)

Rusia a oprit tranzitul de cărbune şi GPL din Kazahstan spre Ucraina

ANRE pregăteşte cadrul de trazacţionare pentru gazele din Marea Neagră

Enel construieşte un parc eolian de 140 MW în Africa de Sud, cu o investiţie de 180 milioane euro

CEZ vrea să vândă tot în România, dar nu se grăbeşte:

CEZ vrea să vândă tot în România, dar nu se grăbeşte: „Nu există presiune să vindem rapid”

Reţeaua de sănătate Regina Maria preia spitalul Premiere din Timişoara, cel mai mare din Vestul ţării

Ministerul Finanţelor împrumutat 746,7 de milioane de lei de la bănci, la un randament de 4,33% pe an

Sentinţă definitivă pentru Dragnea: trei ani şi şase luni cu executare

Chinezeşti sau ceheşti? Byd şi Sor se bat pe un contract de 32 autobuze electrice la Braşov FOTO