News

Cele mai noi ştiri din economie, cele mai importante informaţii despre salarii, pensii, politică, administraţie, criza Coronavirus, vaccinuri şi alte noutăţi.

Senatul a respins proiectul privind numirea directorului SIE de către Parlament

Plenul Senatului a respins luni iniţiativa legislativă care modifică Legea privind Serviciul de Informaţii Externe (SIE), în sensul numirii directorului de către Parlament, la propunerea preşedintelui.

Senatul a respins proiectul privind numirea directorului SIE de către Parlament
APIA a demarat plata subvenţiilor în sectorul zootehnic. Plafonul total se ridică la peste 311 milioane de euro

Jurnalista Alina Petrescu, numită purtător de cuvânt al Guvernului

Legea de aprobare a Ordonanţei 9, adoptată în plenul Senatului

Propunere PSD: Vor fi grațiați și condamnații pentru corupție. Pedepsele de până la 10 ani se reduc

Economia Greciei a înregistrat o performanţă sub aşteptări în ultimul trimestru al anului trecut

OUG 9/2017, pe ordinea de zi a şedinţei de plen a Senatului

Lucrări de modernizare a sistemului de control-acces în 41 de stații de metrou. Când încep lucrările şi ce staţii vor fi închise

Metrorex va înlocui turnicheţii de acces cu porţi batante şi va cumpăra peste 100 de automate de vândut cartele ce vor funcţiona inclusiv cu POS

Solomon, despre legea salarizării: Nu ştiu de unde a ieşit chestiunea cu dublarea salariilor. Probabil e o greşeală de comunicare

Vânzările Dacia au scăzut în Marea Britanie cu 14% în februarie

Facebook testează pentru prima dată un buton de 'dislike'

Facebook testează pentru prima dată un buton de ‘dislike’

Un producător a înscris dulceaţa de trandafiri în registrul produselor tradiţionale

Mega Image intră pe piaţa din Cluj. Va deschide la începutul lui aprilie în complexul rezidenţial Platinia

Nissan recheamă în service 96 de vehicule din România pentru un posibil incident la sonda de oxigen

Tăriceanu: Majorările pentru bugetari bănuiesc că nu vor fi făcute dintr-o dată, nu cred că bugetul poate să le susţină

Fiat ar putea transfera producţia modelului Panda în Polonia

A fost deschisă circulaţia pe încă 15 kilometri din Autostrada Lugoj-Deva

Statul a luat cu împrumut 600 milioane lei printr-o nouă emisiune pe cinci ani, la o dobândă de 3% pe an

România, pe ultimele locuri în UE după ponderea în PIB a cheltuielilor pentru protecţie socială

ANAF a tăiat sporul de suprasolicitare neuropsihică pentru inspectorii antifraudă de la 25% la 5% pentru că nu are suficienţi bani

România, cel mai redus decalaj din UE între salariile femeilor şi cele ale bărbaţilor aflaţi în funcţii de conducere

UE aprobă proiectul ruso-ungar destinat extinderii centralei nucleare de la Paks

Cât de pregătite sunt autorităţile să intervină în cazul unei situaţii de urgenţă. ISU: Hotelurile, stadioanele şi şcolile pot adăposti populaţia

Poliţiştii vor picheta Ministerul Muncii pe 23 şi 24 martie, iar pe 25 martie vor organiza un marş de protest

OMV va plăti 1,75 miliarde de euro pentru un sfert dintr-un zăcământ de gaze naturale din Rusia

Primă de 500 de lei pentru şomerii care se angajează

Reţeaua de sănătate Regina Maria a avut afaceri de 91 de milioane euro în 2016 şi mizează pe o creştere cu 30% a business-ului în acest an

UPDATE. Cel mai important obiectiv turistic al României, Palatul Parlamentului, închis pentru turişti

Spitalul Monza, unul dintre cele mai mari spitale private din România, plăteşte medicii debutanţi cu salarii de la 2.000 euro pe lună

Rewe este la un pas de a vinde două supermarketuri XXL Mega Discount. 20 de companii s-au bătut pe ele