Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a efectuat vineri o nouă vizită pe șantierul lotului 3 Sud al Autostrăzii Bucureștiului (A0), despre care spune că este cel mai important de dat în trafic în 2024. Potrivit estimărilor acestuia, din urma discuțiilor cu reprezentanții constructorului Aktor, săptămâna viitoare începe montarea tablierului la pasajul peste A1 București – Pitești.