electrica

Fondul Proprietatea ia în calcul listarea Hidrolectrica şi a Poştei Române în 2016

Fondul Proprietatea ia în calcul listarea Hidroelectrica în a doua parte a anului viitor, deşi nu a ieşit încă din insolvenţă, şi a Poştei Române în 2016 sau 2017, în timp ce ieşirea pe Bursă a CEO Oltenia a fost suspendată, potrivit managerului fondului, Greg Konieczny, transmite Agerpres.

Fondul Proprietatea ia în calcul listarea Hidrolectrica şi a Poştei Române în 2016
Cum arată noua factură unică la energie electrică pe care o vom primi cu toţii acasă din martie 2016. DOCUMENT

Ministerul Energiei cere alegerea unor noi administratori la Electrica, prin vot cumulativ

Redeschiderea negocierilor dintre Electrica şi Fondul Proprietatea pentru participaţiilor acestuia - discutată peste o lună

Redeschiderea negocierilor dintre Electrica şi Fondul Proprietatea pentru participaţiilor acestuia – discutată peste o lună

Liderii Electrica vor ca achiziţia pachetelor minoritare deţinute de FP la filialele sale să fie negociată până la primăvară

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 24.09.2015

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 24.09.2015

Electrica a modernizat Staţia Lieşti cu peste 2 milioane de euro

Electrica are programate investiţii de peste 715 milioane de euro, până în 2018

Directorii Electrica vând din acţiunile companiei, în plin conflict al conducerii cu statul

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 11.09.2015

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 11.09.2015

Lupta Statului cu Electrica privatizată: Respinge planul de administrare al CA şi cere abia acum daune vechi de mai mulţi ani

SAPE solicită Electrica daune pentru că nu a urmărit obligaţiile post-privatizare. Reacţia companiei energetice

Electrica SA va concedia peste 800 de angajaţi

Furnizorii de energie încep mega-campania de informare a românilor privind factura la curent. Noi le-o plătim: 3,6 mil. lei

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 28.05.2015

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 28.05.2015

Profitul Electrica a crescut cu 32% în primul trimestru, la 127 milioane lei

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 14.05.2015

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 14.05.2015

Acţionarii Eletrica nu au aprobat planul de investiţii consolidat la nivelul de grup, aferent exerciţiului financiar 2015

Tranzacţia anului, ratată. Electrica şi FP nu s-au înţeles la preţ pentru pachetele minoritare de acţiuni deţinute de fond

Electrica: Profit net consolidat mai mare cu 59% în 2014

Electrica cumpără contoare de energie electrică şi echipamente conexe cu 48,97 milioane lei, fără TVA

Topul celor mai ieftine acţiuni ale companiilor importante de la Bursa din Bucureşti

Profitul net al Electrica a depăşit 280 de milioane de lei în 2014, mai mare de peste şase ori faţă de 2013

CEZ vrea să cumpere centrale electrice şi mine din Germania

Listarea internaţională a Petrom, Romgaz şi Electrica, prezentată companiilor americane la New York

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă

Cât valorează acţiunile energetice ale Statului. Şi le-a mutat de la Ministerul Economiei la Ministerul Energiei

Măsuri anti-fraudă la Electrica, după listarea la bursă a companiei. Toţi cetăţenii pot face sesizări

Nuclearelectrica încheiat cu Electrica Furnizare şi Electrica Distribuţie Transilvania contracte de 15,26 milioane lei

Electrica a fost inclusă în cel mai cunoscut indice bursier din lume pentru „pieţele de frontieră”

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 5.11.2014

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 5.11.2014