fondul proprietatea

Bursa a crescut uşor, pe un rulaj de sub 12 milioane lei

Bursa de la Bucureşti a crescut cu 0,68%, într-o piaţă apatică, în care atenţia puţinilor investitori prezenţi la tranzacţionare a fost axată doar pe câteva acţiuni şi lichiditatea a ajuns cu greu la 11,9 milioane lei.

Bursa a crescut uşor, pe un rulaj de sub 12 milioane lei
SENTIMENTUL de DIMINEAŢĂ: Piaţa aşteaptă mai multe veşti bune americane, dar mai ales europene

Aproape 1% din acţiunile FP au fost transferate prin patru deal-uri în decurs de 8 minute

SENTIMENTUL de DIMINEAŢĂ: Bucureştiul, cu ochii pe suspiciunile europene

Prudenţa investitorilor a împins rulajul bursei la cel mai redus nivel din ultimele 17 luni

ING se retrage de la bursa din România. Îşi restructurează toate departamentele bursiere

Cel mai mare transportator petrolier se mută pe piaţa principală a Bursei

Mobius: Structura guvernului român este demodată, tipică regimului comunist

SENTIMENTUL de DIMINEAŢĂ: „Opţiunea nucleară“ nu convinge, dar opreşte scăderea

Mobius: Sectorul resurselor naturale, bunurile de consum şi serviciile pot creşte rapid în România

Mobius: Oltchim are nevoie de un bun administrator. Poate nu e cazul celui care a câştigat

Bursa a crescut uşor, pe un rulaj foarte redus

SENTIMENTUL de DIMINEAŢĂ: Piaţa la momentul adevărului. Tendinţa de creştere în pericol

Bursa a scăzut cu 1,5%, pe un rulaj salvat de acţiunile FP, OMV Petrom, SIF Transilvania şi BRD

SENTIMENTUL de DIMINEAŢĂ: Grijile sfârşitului de lună opresc marile mişcări

SENTIMENTUL de DIMINEAȚĂ: Cumpărătorii nu intră în piaţă. Bursa le simte lipsa

SENTIMENTUL de DIMINEAȚĂ: Începe săptămâna contradictorie promisă vineri

Bursa a scăzut nesemnificativ. Lichiditatea a fost salvată din nou de un deal cu acţiuni FP

SENTIMENTUL de vineri: Expectativă– afară. Incertitudine la București, unde „lipsește proiectul“

Bursa a revenit pe creştere uşoară, însă rulajul a rămas redus

Un deal cu 1,27% din acţiunile Fondul Proprietatea a salvat din nou lichiditatea bursei

Aproape 1,3% din acţiunile Fondului Proprietatea au fost cedate printr-un deal, pentru 21 mil. euro

„România va fi unul dintre liderii creşterii în Europa“. Cine spune asta

SENTIMENTUL de DIMINEAŢĂ: Cât de puternică este China la Bucureşti

O tranzacţie cu acţiuni FP de 94 de milioane  de lei.

SENTIMENTUL de DIMINEAŢĂ: Investitorii, dezamăgiţi deja de perspectiva „pomenilor electorale“

SENTIMENTUL de dimineață: „Uşor pozitiv“. Se măsoară forţa „medicamentelor“ băncilor centrale

Bursa a scăzut uşor, pe un rulaj salvat de deal-uri cu acţiuni Zentiva şi Fondul Proprietatea

Fondul Proprietatea are pierderi în ultimele 2 luni

SENTIMENTUL de dimineață: Reticenţă la burse după creştererile de săptămâna trecută

Bursa a crescut uşor, pe cel mai ridicat rulaj din ultimele patru luni