omv petrom

SENTIMENTUL de dimineaţă: Recordul Petrom nu ajunge. Pompa de bani a Americii dă semne de oboseală

Piaţă de chilipiruri. Stagnarea continuă la Bursa din Bucureşti, aşa cum „sentimentul“ de dimineaţă ne spune de vreo două săptămâni. Jucătorii nu ar prea avea de ce să se lase încântaţi de noul record istoric al Petrom. Mai greu atârnă incertitudinea privind ce ar putea urma în Economie dacă FED, banca Centrală a SUA, opreşte campania de infuzie de lichidităţi.

SENTIMENTUL de dimineaţă: Recordul Petrom nu ajunge. Pompa de bani a Americii dă semne de oboseală
Petrom a contribuit anul trecut cu peste 40% la profitul grupului austriac OMV

Petrom va anunţa astăzi cel mai mare profit din istoria României

Bursa a crescut cu peste 1%, pe un rulaj susţinut de acţiunile FP, Banca Transilvania şi OMV Petrom

SENTIMENTUL de dimineaţă: „Uşor pozitiv“. Lungul drum al stagnării către creştere

Tranzacţii mai ieftine cu acţiuni de la BVB pe bursa alternativă BEST – X. Eventual, fără brokeri

OMV Petrom, amendată cu 40.000 de lei pentru poluare în judeţul Dâmboviţa

Petrom a scumpit carburanţii

Petrom a scumpit carburanţii

Bursa a scăzut uşor în prima parte a zilei, iar acţiunile Rompetrol Rafinare au urcat cu peste 9%

Proteste la Oltchim Râmnicu Vâlcea. Angajaţii cer să li se prezinte planul de reorganizare

Protest la Oltchim: Angajaţii Diviziei Petrochimice Bradu cer acordarea salariilor restante

Petrom a scumpit benzina

Petrom a scumpit benzina

Operaţiunile OMV din Croaţia au fost cumpărate de un general judecat la Haga pentru crime de război

Vânzările de gaze ale Petrom au scăzut cu 11% în trimestrul patru. Marja a fost favorabilă

A treia lovitură aplicată Petrom: Ponta cere creşterea redevenţelor petroliere, în avans

S-a scumpit benzina, s-a ieftinit motorina. Vezi noile preţuri

S-a scumpit benzina, s-a ieftinit motorina. Vezi noile preţuri

Petrom a scumpit benzina

Petrom a scumpit benzina

Bursa a crescut cu 0,3% în prima parte a şedinţei. Rulajul, salvat de deal-uri cu acţiuni BRD

Petrom a ieftinit carburanţii

Petrom a ieftinit carburanţii

OMV Petrom a finalizat vânzarea subsidiarei LPG către Crimbo Gas Internaţional

Petrom a ieftinit motorina

Petrom a ieftinit motorina

Expert Petroleum va furniza Petrom servicii de 1,39 miliarde lei

Bursa a crescut cu aproape 2%, susţinută de acţiunile OMV Petrom, BRD, Banca Transilvania şi SIF-uri

Petrom a ieftinit benzina şi motorina

Petrom a ieftinit benzina şi motorina

OMV Petrom şi Expert Petroleum au încheiat un parteneriat pentru creşterea producţiei

OMV Petrom începe prima campanie de explorare la mică adâncine în blocul Neptun din Marea Neagră

OMV Petrom începe prima campanie de explorare la mică adâncine în blocul Neptun din Marea Neagră

Petrom a ieftinit carburanţii

Petrom a ieftinit carburanţii

Petrom a scumpit benzina

Petrom a scumpit benzina

Bursa a crescut uşor, pe un rulaj dominat de acţiunile OMV Petrom şi titlurile a patru SIF-uri

Petrom a ieftinit din nou carburanţii

Petrom a ieftinit din nou carburanţii