Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat luni, la Parlament, referitor la protestele faţă de Legea salarizării, că dreptul la grevă este unul constituţional, iar cei care sunt nemulţumiţi din primării, CJ şi prefecturi pot să protesteze, dar proiectul va rămâne exact aşa cum l-a prezentat, cel puţin în partea care vizează administraţia.