Ultima oră

Complexul Energetic Hunedoara iese din insolvenţă

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a soluţionat marţi apelurile formulate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorul sindic al Tribunalului Hunedoara în dosarul de insolvenţă al Complexului Energetic Hunedoara (CEH) şi a respins cererea privind deschiderea procedurii insolvenţei, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al CA Alba Iulia, Cosmin Muntean.

Complexul Energetic Hunedoara iese din insolvenţă
Angela Merkel: O victorie a lui Hillary Clinton ne va apropia de echilibrul dintre bărbaţi şi femei în politică

CFR Călători te vrea turnător! Cum să-i raportezi pe cei care

CFR Călători te vrea turnător! Cum să-i raportezi pe cei care „merg cu naşu”

Lukoil este de acord cu propunerea OPEC privind reducerea producţiei de petrol

Total a semnat primul acord energetic cu Iranul după ridicarea sancţiunilor

Trei din patru companii din sectorul FMCG au risc de insolvenţă peste medie în următoarele 12 luni - studiu

Trei din patru companii din sectorul FMCG au risc de insolvenţă peste medie în următoarele 12 luni – studiu

Turneu de poker caritabil pentru copii bolnavi de cancer

Ajutoare de până la 10.000 de lei pentru familiile ale căror locuinţe au fost lovite de calamităţi - proiect

Ajutoare de până la 10.000 de lei pentru familiile ale căror locuinţe au fost lovite de calamităţi – proiect

AB InBev a primit cel puţin şase oferte pentru mai multe mărci de bere

Alegeri SUA: Candidatul republican Donald Trump - fişă biografică

Alegeri SUA: Candidatul republican Donald Trump – fişă biografică

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de anulare introdusă de City Insurance SA împotriva unei decizii ASF

Havrileţ, ANRE: România ar putea importa 40% din consumul naţional de gaze în această iarnă

Raiffeisen Bank: un nou credit imobiliar cu avans de 20%, cu dobândă fixă pe primii 7 ani

Blue Point adaugă în portofoliu noi clienţi din banking şi asigurări

Alegeri SUA: Candidata democrată Hillary Clinton - fişă biografică

Alegeri SUA: Candidata democrată Hillary Clinton – fişă biografică

Leul se depreciază - Curs BNR 8.11.2016

Leul se depreciază – Curs BNR 8.11.2016

Guvernul contestă legea majorărilor salariale din Educaţie şi Sănătate, la CCR

Preţul gazelor vândute de producătorii interni se va liberaliza de la 1 aprilie 2017 - ANRE

Preţul gazelor vândute de producătorii interni se va liberaliza de la 1 aprilie 2017 – ANRE

UPDATE: Donald sau Hillary? ING Bank: Victoria lui Trump ar fi o veste proastă pentru leul românesc

Alegeri SUA: Care sunt statele cheie în bătălia prezidenţială

Piaţa IT a scăzut cu 15%, în trimestrul al treilea - studiu

Piaţa IT a scăzut cu 15%, în trimestrul al treilea – studiu

Ungaria: Parlamentul respinge amendamentul constituţional dorit de Orban pentru interzicerea redistribuirii refugiaţilor

Companiile FMCG au înregistrat venituri în creştere cu 26% în ultimii ani - analiză

Companiile FMCG au înregistrat venituri în creştere cu 26% în ultimii ani – analiză

Iohannis: Referitor la legea privind majorarea salariilor în Educaţie şi Sănătate, eu sunt pozitiv. O aştept la promulgare

SIF Banat-Crişana, profit net în creştere cu 96%

Mănescu (MCSI): Ministerul a iniţiat o serie de acţiuni menite să accelereze implementarea conceptului Smart

Marks & Spencer închide toate magazinele din România

Ce spune Teamnet despre sistemul REVISAL/REGES

Alegeri SUA: Trump obţine mai multe voturi decât Clinton în scrutinul de la miezul nopţii în New Hampshire

Cererea de aur a scăzut cu 10%, în T3. Cumpărătorii de bijuterii şi băncile centrale au stat deoparte

Speculatorii vor să facă profit pe piaţa chineză a usturoiului - WSJ

Speculatorii vor să facă profit pe piaţa chineză a usturoiului – WSJ

Depozitarul Central va distribui dividende pentru Stirom începând de marţi

Estonia: Guvernul a căzut după dezacorduri în cadrul coaliţiei guvernamentale

Descinderi la sediul central Samsung din Coreea de Sud

Alegeri SUA: Dixville Notch a

Alegeri SUA: Dixville Notch a „lansat” scrutinul

Americanii îşi aleg preşedintele

Americanii îşi aleg preşedintele

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă - curs valutar interbancar 8.11.2016

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar interbancar 8.11.2016

Angajări în ţară pe salarii de la 1.400 lei până la 5.000 lei lunar. Studiile superioare nu sunt obligatorii

Plafonarea tarifelor RCA, pe masa UE. Comisia Europeană a acceptat petiţia asigurătorilor din România

De ce cresc salariile şefilor de la Drumuri cu 140%: Anul acesta au fost nouă şedinţe AGA, faţă de şase anul trecut