Ultima oră

Vârsta medie a parcului auto naţional o depăşeşte cu 4,6 ani pe cea a parcului din UE – analiză

Vârsta medie a parcului auto național era de 12,9 ani în 2014, fiind mai mare cu 4,6 ani față de cea a parcului auto din Uniunea Europeană, potrivit unei analize a PwC România remisă, joi, Agerpres.

Vârsta medie a parcului auto naţional o depăşeşte cu 4,6 ani pe cea a parcului din UE - analiză
Ministrul italian de Finanţe: Fondul bancar nu reprezintă ajutor de stat sau asistenţă financiară

Inspecţia Muncii a aplicat amenzi de peste 500.000 de euro în perioada 4-8 aprilie

FMI se angajează să sprijine creşterea economiei mondiale în 2016

Ministrul Muncii Ana Costea şi-a dat demisia. Au fost elaborate cel puţin zece variante ale legii salarizării

Parlamentul European a adoptat o directivă controversată privind protecţia secretului de afaceri

Românii obişnuiesc să utilizeze smartphone-ul seara, pentru a se relaxa - studiu

Românii obişnuiesc să utilizeze smartphone-ul seara, pentru a se relaxa – studiu

Producătorul de termopane Barrier deschide o nouă fabrică în România, investiţie de 7 milioane de euro

SRI poate traduce convorbirile interceptate din 40 de limbi şi dialecte - surse

SRI poate traduce convorbirile interceptate din 40 de limbi şi dialecte – surse

ANAF rambursează TVA în valoare de peste 1,3 miliarde de lei în aprilie

Guvernul la testul legii DIP, numărătoarea inversă

Procurorul general: Nu avem un dosar privind Panama Papers

Crescătorii de porci din România au pierdut într-un singur an în jur de 40 de milioane de euro - APCPR

Crescătorii de porci din România au pierdut într-un singur an în jur de 40 de milioane de euro – APCPR

Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea Credit Europe Asigurări de către Ergo Austria

Un acord de îngheţare a producţiei de petrol va avea un impact limitat asupra pieţei - IEA

Un acord de îngheţare a producţiei de petrol va avea un impact limitat asupra pieţei – IEA

Hans Klemm: Mi s-a cerut să mă concentrez suplimentar asupra dimensiunii economice a parteneriatului cu România

Banca Angliei avertizează că ieşirea din UE va duce probabil la încetinirea creşterii economice

Aeroportul Henri Coandă, locul 3 în topul aeroporturilor europene în funcţie de creşterea traficului aerian

MFP a împrumutat 386 de milioane de lei de la bănci, pe şase ani şi jumătate, la un randament mediu de 3% pe an

82% din populaţia urbană a României era consumatoare de mezeluri, în 2015. Salamul şi cremwurştii pe lista preferinţelor

RISE Project: Omul care a ascuns aurul din Hunedoara în Insulele Virgine - Panama Papers

RISE Project: Omul care a ascuns aurul din Hunedoara în Insulele Virgine – Panama Papers

Sumele plătite fermierilor în contul subvenţiilor pe 2015 au depăşit 134 de milioane de euro - Irimescu

Sumele plătite fermierilor în contul subvenţiilor pe 2015 au depăşit 134 de milioane de euro – Irimescu

DIICOT va avea poliţie judiciară. Va funcţiona exact aşa cum funcţionează şi DNA-ul - Prună

DIICOT va avea poliţie judiciară. Va funcţiona exact aşa cum funcţionează şi DNA-ul – Prună

Sindicaliştii din Sănătate anunţă grevă generală în iunie

Eurodeputaţii au adoptat instituirea registrului european cu numele pasagerilor

Elevii din ani terminali ar putea beneficia de cursuri de tip internship - proiect de lege

Elevii din ani terminali ar putea beneficia de cursuri de tip internship – proiect de lege

Cursul euro urcă din nou peste 4,47 lei, după votul privind legea dării în plată

MApN a scos la concurs 2.725 de posturi de soldat gradat profesionist

Autorităţile publice şi localurile vor fi obligate să ofere internet wi-fi gratuit - proiect

Autorităţile publice şi localurile vor fi obligate să ofere internet wi-fi gratuit – proiect

Sindicatele din industria alimentară ameninţă cu proteste în parcările hypermarketurilor şi supermarketurilor

România a avut a cea mai mare inflaţie anuală negativă din Uniunea Europeană în martie

Cioloş: Săptămâna viitoare invit sindicatele la o discuţie despre salarizarea în sistemul bugetar

Câte autovehicule sunt în circulaţie în România şi care este vârsta medie a parcului auto - studiu PwC

Câte autovehicule sunt în circulaţie în România şi care este vârsta medie a parcului auto – studiu PwC

Aproape jumătate dintre români consideră SUA principalul aliat în cazul unor ameninţări - INSCOP

Aproape jumătate dintre români consideră SUA principalul aliat în cazul unor ameninţări – INSCOP

Cum îţi recuperezi de la stat banii daţi în contul taxei auto

Peste jumătate dintre directorii companiilor din România sunt prezenţi pe reţele de socializare - Studiu EY

Peste jumătate dintre directorii companiilor din România sunt prezenţi pe reţele de socializare – Studiu EY

Croaţia va relua negocierile cu MOL în dosarul INA după finalizarea procedurii de arbitraj

Ludovic Orban, la DNA

Ludovic Orban, la DNA

Lukoil a descoperit rezerve de 32 de miliarde de metri cubi de gaze în sectorul românesc al Mării Negre

Robert Negoiţă, urmărit penal pentru evaziune fiscală în formă continuată