Ultima oră

Reactorul 2 de la Cernavodă va fi oprit, pentru lucrări planificate, timp de 32 de zile

Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă va intra în programul de oprire planificată, începând cu data de 3 mai, reactorul urmând să fie deconectat de la sistemul energetic naţional la ora 11:00, a anunţat, miercuri, Nuclearelectrica. Durata opririi planificate este de 32 de zile.

Reactorul 2 de la Cernavodă va fi oprit, pentru lucrări planificate, timp de 32 de zile
Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă - curs valutar interbancar 25.04.2019

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar interbancar 25.04.2019

Cât ia statul cu

Cât ia statul cu „taxa pe hărnicie” din banii unei bănci. Merită să dea drumul la creditare? – simulare PwC

Schimbarea C.A. al BNR luată în colimator de investitorii străini care ne cumpără bondurile pe piaţa externă. România, comparată cu Turcia

Romgaz ar putea fi obligată să accepte plata eşalonată a gazelor pentru Elcen. Altfel, Bucureştiul rămâne fără apă caldă

Autobuzul turcesc Sileo, singurul participant la licitaţia pentru 68 de autobuze electrice în cinci oraşe din România FOTO VIDEO

Apple va lansa un iPhone compatibil cu reţeaua 5G în 2020 şi va folosi chip-uri de la Qualcomm şi Samsung - analist

Apple va lansa un iPhone compatibil cu reţeaua 5G în 2020 şi va folosi chip-uri de la Qualcomm şi Samsung – analist

Italia: Guvernul aprobă, după o şedinţă furtunoasă, planul de creştere economică

IPJ Ilfov: Percheziţii pentru destructurarea unei grupări specializate în contrabandă cu ţigări

E.ON şi Kyuden Mirai Energy, acord de cooperare pentru dezvoltarea proiectelor de energie eoliană offshore în Japonia

AEP: Subvenţii de aproape 30 milioane lei au fost virate în contul partidelor în aprilie

Finanţele le cer instituţiilor statului să ia măsuri pentru că

Finanţele le cer instituţiilor statului să ia măsuri pentru că „sumele propuse pentru trimestrul IV nu acoperă plata integrală a salariilor”

Rata şomajului în Bucureşti s-a situat la 1,31%, în martie

Trif: Noua lege a turismului prevede noi metode de control, de tip

Trif: Noua lege a turismului prevede noi metode de control, de tip „mystery guest”

Aproximativ trei sferturi dintre angajaţi stochează la birou documente sensibile care ar dăuna companiei

Legea turismului, adoptată miercuri de Guvern. Demarează înfiinţarea OMD şi redeschiderea birourilor externe de promovare turistică

Up România, autorizat de Ministerul Finanţelor pentru emiterea tichetului şi cardului de cultură

Se caută un nou guvernator al Băncii Angliei, pentru prima dată o firmă de recrutare va ajuta autorităţile

ANCOM: Contractul la distanţă se consideră încheiat numai după ce utilizatorul primeşte ofera în scris şi o semnează

ONRC: Numărul insolvenţelor a scăzut cu 34,53% în primul trimestru din 2019

Ford investeşte 500 milioane de dolari în Rivian, rivalul Tesla

Aur în valoare de miliarde de dolari este scos ilegal din Africa (Reuters)

O companie românească a lansat Parking Place Detector, un software de gestionare a spaţiilor de parcare cu ajutorul camerelor

Încă un constructor avertizat cu rezilierea contractului. CNAIR le-a dat ultimatum italienilor de pe Centura Tecuci

Boeing abandonează estimările privind câștigurile din 2019 din cauza crizei avioanelor 737 MAX

Rusia va începe în iulie livrarea sistemelor antirachetă S-400 către Turcia

Guvernul va adopta noua Lege a turismului

Allianz concurează cu Amundi pentru DWS, compania de gestionare a activelor deţinută de Deutsche Bank (Reuters)

China: Fostul şef al Interpol, Meng Hongwei, arestat pentru luare de mită, anunţă autorităţile

Dăncilă: Fondul de Dezvoltare şi Investiţii devine operaţional

Peste 1,38 milioane de antreprenori au fost înregistraţi în luna februarie a acestui an, un maxim istoric - analiză

Peste 1,38 milioane de antreprenori au fost înregistraţi în luna februarie a acestui an, un maxim istoric – analiză

Raport SonicWall: peste zece miliarde de atacuri informatice au fost identificate anul trecut, un număr record

Au fost aprobate primele finanţări din 2019 ale schemei de ajutor de stat pentru stimularea investiţiilor cu impact major în economie - LISTA

Au fost aprobate primele finanţări din 2019 ale schemei de ajutor de stat pentru stimularea investiţiilor cu impact major în economie – LISTA

A treia şedinţă consecutivă cu euro la 4,75 lei, dolarul creşte. ROBOR la trei luni scade - curs BNR

A treia şedinţă consecutivă cu euro la 4,75 lei, dolarul creşte. ROBOR la trei luni scade – curs BNR

Complex Energetic Oltenia: 200 de angajaţi vor fi disponibilizaţi începând cu 1 iunie

Acţionarul majoritar al TMK-Artrom vrea să lanseze o ofertă publică secundară pentru 59,4% din acţiuni

România a avut cea mai mare creştere a datoriei guvernamentale în PIB, în ultimul trimestru al anului trecut - Eurostat

România a avut cea mai mare creştere a datoriei guvernamentale în PIB, în ultimul trimestru al anului trecut – Eurostat

Camera Deputaţilor a adoptat proiectele de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură Penală

Un singur nume nou pe piața birourilor din București în primul trimestru din 2019

Cifra de afaceri a Amber Studio a crescut anul trecut la 7,5 milioane de dolari, cea mai mare din istoria companiei