Ultima oră

Preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Chineze: În relaţia interguvernamentală am avut întotdeauna o discrepanţă între vorbe şi fapte

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie România-China (CCIRC), Nicolae Vasilescu, aflat la Baia Mare la o întâlnire cu oameni de afaceri, a declarat joi, pentru Agerpres, că în relaţia interguvernamentală între cele două ţări a existat întotdeauna o discrepanţă între vorbe şi fapte.

Preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Chineze: În relaţia interguvernamentală am avut întotdeauna o discrepanţă între vorbe şi fapte
Orange aduce în România brandul Xiaomi

Orange aduce în România brandul Xiaomi

Ungaria va înfiinţa până în ianuarie 2020 un nou sistem de tribunale administrative

Euro rămâne la 4,65 lei - curs BNR 20.09.2018

Euro rămâne la 4,65 lei – curs BNR 20.09.2018

Facebook are termen până la sfârşitul anului să îndeplinească reglementările UE privind protecţia consumatorilor sau va fi sancţionată

Omniasig a plătit despăgubiri de peste 300 de milioane de lei, în prima jumătate a anului

Marea Britanie a parcurs peste 85% din calea spre un acord cu UE - oficial guvernamental britanic

Marea Britanie a parcurs peste 85% din calea spre un acord cu UE – oficial guvernamental britanic

Fostul şef al Grupului Rompetrol, Meraliyev Saduokhas, a fost numit preşedinte al CA al Rompetrol Rafinare, în locul lui Cătălin Dumitru

Studiu: 64% dintre companiile din România active în industria serviciilor profesionale, influenţate foarte mult de digitalizare

Transelectrica renunţă la restructurări şi creşte fondul de salarii, inclusiv pentru membrii Consiliului de Supraveghere

Bloomberg: China va reduce din octombrie taxele de import

Aproape trei sferturi dintre studenţii din Londra vor fi din rândul minorităţilor etnice, în 2030

UE verifică modul în care retailerul Amazon se foloseşte de datele comercianţilor care îşi vând produsele pe site-ul companiei

Şeful Alibaba: Războiul comercial dintre SUA şi China poate dura 20 de ani şi poate fi un dezastru pentru toate părţile

Volkswagen se retrage din Iran, anunţă ambasadorul SUA la Berlin - Bloomberg

Volkswagen se retrage din Iran, anunţă ambasadorul SUA la Berlin – Bloomberg

Curtea Constituţională discută astăzi sesizările opoziţiei şi preşedintelui Iohannis referitoare la Codul administrativ

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă - curs valutar interbancar 20.09.2018

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar interbancar 20.09.2018

Urmează un recensământ al porcilor din gospodării. Prefectura va decide care animale vor fi ucise

Trenurile Pop si Rock, cea mai mare achiziţie din istoria Italiei. Un astfel de tren e bun şi pentru căile ferate române FOTO VIDEO

De la Samsung la Huawei: va fi 2019 anul smartphone-urilor pliabile?

Filtrele ţigărilor, vizate în războiul UE anti-plastic. Producătorii din România: filtrele se obţin din lemn

Digi Communications a lansat servicii de internet fix şi telefonie fixă în Spania

Un student propune patru noi tipuri de maşini Dacia

Raport FAO: comerţul internaţional cu produse agricole va deţine un rol important în livrarea alimentelor

Investitorii elveţieni solicită stabilitate legislativă, îmbunătăţirea infrastructurii şi instruirea tinerilor conform cerinţelor economiei reale

Teodorovici: Nu susţinem un buget separat pentru Zona euro

Daea: creşterea porcului în gospodării va continua sigur, imediat ce trece boala

Ministrul Daea promite fermierilor că vor primi subvenţiile pe 16 octombrie,

Ministrul Daea promite fermierilor că vor primi subvenţiile pe 16 octombrie, „în primul minut al zilei”

PSD amendează legea offshore în sensul dorit de petrolişti:toate cheltuielile de explorare se deduc, taxele sunt îngheţate tot timpul exploatării

Depozitarul Central va distribui dividende pentru Aerostar, începând de joi

INACO: România, cea mai modestă economie inovatoare din Europa

Cursa Tarom Otopeni - Roma, întârziere de cinci ore

Cursa Tarom Otopeni – Roma, întârziere de cinci ore

LAPAR: declaraţiile lui Daea privind producţiile record au prăbuşit preţul cerealelor

Uniunea Profesiilor Liberale: proiectul OUG care vizează insolvenţa ar putea conduce la blocarea unor proceduri

Dăncilă: Pentru dezvoltarea Parteneriatului Strategic cu SUA e nevoie de mai multe investiţii

Reindustrializarea României este o temă care lipseşte de pe agenda de priorităţi a guvernelor din ultimii ani - Pârvan

Reindustrializarea României este o temă care lipseşte de pe agenda de priorităţi a guvernelor din ultimii ani – Pârvan

Bulgaria intenţionează să se opună eventualelor sancţiuni ale UE împotriva Ungariei

Germania ar putea adopta măsuri pentru a reduce volumul achiziţiilor străine

Ţările din sudul UE, reticente la ideea întăririi Frontex  - Kurz

Ţările din sudul UE, reticente la ideea întăririi Frontex – Kurz

Germania ar putea avea un milion de automobile electrice până în 2022