Ultima oră

Hotelul Pullman din Bucureşti va fi scos la vânzare în ianuarie, pentru 20 milioane euro

Hotelul Pullman din Bucureşti (fost Sofitel) va fi scos la vânzare, în ianuarie, pentru 20 de milioane de euro, pentru a acoperi o parte din datoriile World Trade Center Bucureşti (WTCB), proprietara hotelului, aflată în insolvenţă.

Hotelul Pullman din Bucureşti va fi scos la vânzare în ianuarie, pentru 20 milioane euro
Producţia de energie a Chinei se va baza şi în viitor preponderent pe cărbune

Aproximativ 20.000 de persoane au protestat la Kiev faţă de respingerea acordului de asociere cu UE

Cel mai mare investitor de la începuturile Bursei, părăseşte încet, încet, piaţa. A vândut Ductil Buzău

Circulaţie îngreunată pe drumuri naţionale din cinci judeţe, din cauza zăpezii. Care sunt zonele afectate

Chinezii anunţă investiţii de 8,5 miliarde de euro în România

Iranul declară că va crește producția de uraniu îmbogățit până la 5%

Black Friday 2013. MarketOnline a vândut de 8 milioane de lei

UE aşteaptă până vineri dimineaţă decizia Ucrainei privind Acordul de asociere

Scutul antirachetă din Europa vizează orice posibil agresor, nu doar Iranul - NATO

Scutul antirachetă din Europa vizează orice posibil agresor, nu doar Iranul – NATO

Black Friday 2013. KOYOS.ro dă drumul sărbătorii reducerilor şi pe 29 noiembrie

Obama apără strategia diplomatică a SUA în dosarul programului nuclear iranian

Independenţa Scoţiei: Cartea albă a fost publicată - data proclamării ar putea fi 24 martie 2016

Independenţa Scoţiei: Cartea albă a fost publicată – data proclamării ar putea fi 24 martie 2016

Ungaria, unul dintre cei mai importanţi beneficiari ai bugetului UE pentru 2014-2020

Ucraina: Ianukovici face apel la calm, pe fondul protestelor faţă de nesemnarea acordului cu UE

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 26.11.2013

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 26.11.2013

Şedinţa CSAT, convocată de Băsescu. Ponta are pregătite întâlniri cu premieri

Salariile cu care s-au făcut angajări în telecom în 2013 - analiză

Salariile cu care s-au făcut angajări în telecom în 2013 – analiză

Auchan ridică un nou hypermaket în Bucureşti. Vizavi de unul dintre cele mai vechi magazine Billa

Clienţii băncilor merg la o nouă instanţă: Tribunalul Specializat Bucureşti intră în funcţiune la 1 martie

Nicolăescu: Sistemul de asigurări sociale de sănătate nu este potrivit pentru România

Fondul Proprietatea a plătit ASF comisioane de 9 milioane de lei pentru oferta publică din această toamnă

Vânzările Flanco în trei zile de Black Friday - 72 milioane de lei

Vânzările Flanco în trei zile de Black Friday – 72 milioane de lei

Cozmanciuc: 3 miliarde euro ar trebui accesate pentru păduri, s-ar crea peste 40.000 locuri de muncă

Adăposturile Primăriei Capitalei pentru oamenii străzii, deschise de luni seară

Oficial european: CE va evalua măsurile Londrei privind accesul românilor la sistemul de beneficii

Cotidianul ProSport dispare. Va fi înlocuit cu un supliment al Ziarului Financiar

Prima zi a vizitei premierului chinez la Bucureşti: Beijingul promite investirea unei

Prima zi a vizitei premierului chinez la Bucureşti: Beijingul promite investirea unei „sume uriaşe” în România

Oprescu a solicitat pregătirea operatorilor de salubrizare pentru deszăpezire

Companiile auto şi transportatorii de petrol, posibilii câşătigători ai acordului iranian

Finanţele Bisericii Greciei vor putea fi controlate de autorităţi doar cu avize de la doi miniştri

Acţiunile europene au închis în creştere

Iulia Timoşenko a intrat în greva foamei ca protest faţă de nesemnarea acordului Ucraina-UE

Italia: Silvio Berlusconi cere revizuirea procesului în care a fost condamnat pentru fraudă fiscală

Firma care l-a denunţat pe Răzvan Alexe a renunţat la un contract de deszăpezire cu CJ Prahova

Bobby Păunescu: Contractul cu Ming Yang Wind Power Group, o investiție chineză de 400 milioane dolari

Excedent bugetar în octombrie. Deficitul la zece luni scade la 7,6 miliarde lei

Lucrările la pista aeroportului internațional Brașov-Ghimbav - întrerupte până la primăvară

Lucrările la pista aeroportului internațional Brașov-Ghimbav – întrerupte până la primăvară

Grecia trebuie să ajungă la un acord cu creditorii până în luna ianuarie

CNBC: Orientarea către Est ar putea aduce Ucrainei avantaje economice pe termen scurt