Ion Dobreanu

Compania BlackCab s-a extins în Iași, iar până la finalul lui 2022 urmează să ajungă și în Brașov, Sibiu și Craiova

Furnizorul de servicii premium de transport alternativ BlackCab s-a extins începând cu 5 septembrie în Iași, lansarea făcând parte din planul companiei de a fi prezentă până la finalul anului în opt dintre cele mai mari orașe din România din punctul de vedere al populației, informează firma prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.

Compania BlackCab s-a extins în Iași, iar până la finalul lui 2022 urmează să ajungă și în Brașov, Sibiu și Craiova
AIR CLAIM oferă asistență gratuită pasagerilor BLUE AIR ale căror zboruri au fost anulate

Tranzacție surpriză în lumea financiară. Firma unde Jean Valvis este acționar împreună cu Poșta Română, curtată de Uniqa, gigantul austriac care a fugit de RCA și a redus masiv business-ul din România - surse

Tranzacție surpriză în lumea financiară. Firma unde Jean Valvis este acționar împreună cu Poșta Română, curtată de Uniqa, gigantul austriac care a fugit de RCA și a redus masiv business-ul din România – surse

Nuclearelectrica și firma KGHM Polska Miedz au încheiat o înțelegere de colaborare pentru construirea de reactoare nucleare de mici dimensiuni

Consiliul Concurenței face recomandări în privința comerțului cu medicamente și suplimente alimentare

Wizz Air introduce un model de program fix pentru piloți și însoțitorii de zbor

Netflix a deschis la Varșovia un birou pentru Europa Centrală și de Est

AROBS lansează serviciul E-toll Solutions, destinat managementului flotelor auto

Un nou studiu indică efectele pozitive pe termen lung ale înlocuirii țigărilor cu glo

Cum să fii un jucător de cazino mai fericit

UNSAR: Numărul accidentelor în care au fost implicate trotinete electrice, de 20 de ori mai mare decât acum patru ani

Virgil Popescu: A fost eliminat pragul de consum la gaze pentru cei cu centrale individuale. Pot consuma oricât, preţul va fi acelaşi cu cel de iarna trecută

Sâmbătă, 10 septembrie, zi importantă pentru șoferi. Intră în vigoare cea mai amplă schimbare din istoria legii RCA: Dispare cel mai urât formular, prețuri diferite în funcție de vânzător la aceeași companie de asigurare

Dialog al surzilor la Palatul Victoria: Investitorii francezi au transmis 5 îngrijorări, printre care creșterea taxelor. Ciucă a reținut doar lucrurile pozitive - VIDEO

Dialog al surzilor la Palatul Victoria: Investitorii francezi au transmis 5 îngrijorări, printre care creșterea taxelor. Ciucă a reținut doar lucrurile pozitive – VIDEO

Care au fost destinațiile favorite de zbor ale românilor în acest an - analiză eSky

Care au fost destinațiile favorite de zbor ale românilor în acest an – analiză eSky

Bere de cartier Bucureşti: Pantelimon, Drumul Taberei şi Dristor urmează să devină mărci de bere înregistrate la OSIM

Restaurantele Pep&Pepper angajează. Oferta salarială: de la 2.800 de lei net - casier şi de la 3.900 de lei net - manager restaurant

Restaurantele Pep&Pepper angajează. Oferta salarială: de la 2.800 de lei net – casier şi de la 3.900 de lei net – manager restaurant

Bursele cresc puternic după veștile bune din Statele Unite ale Americii

Autostrada Bucureștiului: Turcii de la Alarko au asfaltat primii 800 de metri - șeful CNAIR FOTO

Autostrada Bucureștiului: Turcii de la Alarko au asfaltat primii 800 de metri – șeful CNAIR FOTO

Emiratele Arabe, în plină expansiune economică: Acorduri cu state europene de miliarde de dolari, în timp ce România rămâne la faza de discuții

Președintele Kazahstanului, Kassym-Jomart Tokayev, anunţă reforme istorice în toate domeniile

Vicepreşedintele companiei Lukoil, Ravil Maganov, a murit, după ce a căzut de la etajul 6 al spitalului la care era internat

Detaliul important pentru toți șoferii. Cum se calculează referința RCA și de ce cresc de fapt tarifele pentru asigurarea obligatorie?

Calea ferată București - Giurgiu: Circulația directă ar putea fi redeschisă anul viitor pe podul de la Grădiștea, prăbușit în urmă cu 17 ani - șeful CFR SA

Calea ferată București – Giurgiu: Circulația directă ar putea fi redeschisă anul viitor pe podul de la Grădiștea, prăbușit în urmă cu 17 ani – șeful CFR SA

Descoperă spumele poliuretanice în 500 de cuvinte

Date înfiorătoare făcute publice de ONU. Jumătate din planetă trăiește în condiții mizere. Circa 4 miliarde de oameni sunt expuși permanent infecțiilor

Ciolacu dezvăluie strategia PSD în domeniul energiei: Toți actorii să plătească o taxă de solidaritate, revenire la piața reglementată

Pe admiral.ro găsești cele mai noi si exclusive jocuri NOVOMATIC!

Pe admiral.ro te surprindem cu promoţii zilnice!

Evoluția industriei de divertisment în România

Compania mamă a Euroins, liderul din RCA cu peste 2 milioane de clienți, anunță cifre istorice. Venituri în creștere de patru ori și explozie a profitului