Companii

Racordarea prosumatorilor mici la reţeaua electrică va fi mai simplă şi mai ieftină. Ce spune ANRE

Vicepreşedintele ANRE, Zoltan Nagy Bege, spune că reglementările pentru racordarea prosumatorilor care au instalaţii cu puteri mici mici vor fi simplificate, iar distribuitorii nu vor mai putea cere acel studiu de soluţie pentru eliberarea avizului tehnic  de racordare, care costa până la 4.000 de lei.

Racordarea prosumatorilor mici la reţeaua electrică va fi mai simplă şi mai ieftină. Ce spune ANRE
România a înregistrat un excedent comercial de 3,8 mld. euro în relația cu țările din vestul Europei în 2018

Naval Group: Este esenţial ca România să aibă capacităţi tehnologice avansate pentru construcţia de nave militare

Vicepreşedinte ANRE: Preţul energiei este foarte mic în România, astfel că oamenii nu sunt stimulaţi să ia măsuri de eficientizare

E oficial: CFR SA a desemnat câştigătorul licitaţiei pentru modernizarea subsecţiunilor Braşov - Apaţa şi Caţa - Sighişoara

E oficial: CFR SA a desemnat câştigătorul licitaţiei pentru modernizarea subsecţiunilor Braşov – Apaţa şi Caţa – Sighişoara

Petrom donează 4 milioane de euro pentru promovarea eficienței energetice, cea mai mare finanţare privată în acest scop din România

China ar putea construi 30 de reactoare nucleare în ţările implicate în strategia

China ar putea construi 30 de reactoare nucleare în ţările implicate în strategia „O centură, un drum”

Renault-Nissan se aliază cu Waymo în domeniul vehiculelor autonome

Tarom, la al patrulea director general din acest an. Mădălina Mezei a lucrat la birourile companiei din Bruxelles şi Roma

Preşedintele ANCOM spune că nu vor fi restricţii pentru companiile străine care vor implementa tehnologia 5G în România

Bursa de la Bucureşti a deschis în creştere şedinţa de joi

Doar o persoană din zece înţelege cum funcţionează criptomonedele - studiu Kaspersky Lab

Doar o persoană din zece înţelege cum funcţionează criptomonedele – studiu Kaspersky Lab

Ministrul Cercetării, Nicolae Hurduc: România încearcă să introducă hub-urile antreprenoriale. Acestea trebuie construite pe regiuni

Amazon lansează o nouă versiune de Kindle Oasis

Șeful SAP România: Vrem să colaborăm cu autoritățile locale pentru proiectele smart city din România

Cât de productivi sunt angajaţii din retail. Salariaţii Metro şi Lidl generează peste 100.000 de lei pe lună

Se dă startul Spitalului Metropolitan Bucureşti. Primăria culege date pentru mega-proiectul din Pipera

Christophe Dridi (Automobile Dacia): Industria auto reprezintă 14% din PIB şi contribuie cu 26% la exporturi

Fondul american de investiţii Apollo se extinde în Slovenia prin achiziţia grupului Abanka

Producători de ţigări: Statul a câştigat mai mulţi bani în primul semestru al anului ca urmare a reducerii contrabandei

Clubferoviar: Alstom primeşte contractul pentru calea ferată Braşov-Sighişoara, loturile 1 şi 3

Bădilă (Consiliul Concurenţei): Retailerii vor intra în Monitorul Preţurilor cu toate produsele probabil în septembrie

Cuc: Proiectul de Ordonanţă privind reglementarea activităţii platformelor de ridesharing va fi joi în prima lectură

UE: Cele trei dungi paralele nu reprezintă o marcă înregistrată Adidas

UiPath lansează o nouă competiție pentru start-up-uri de automatizare din Europa Centrală și de Est

eMag: Clienţii au accesat peste 14.000 de vouchere prin

eMag: Clienţii au accesat peste 14.000 de vouchere prin „Rabla pentru electrocasnice”. Care au fost cele mai cumpărate produse

UiPath lansează UiPath Foundation pentru a oferi copiilor defavorizați acces la educație și competențe digitale

Circa 90 de curse aeriene anulate sau întârziate pe aeroporturile din România, în ultima lună şi jumătate (analiză)

Chiriţoiu, despre prevenţie şi amenzi: Biserica se chinuie de 2.000 de ani să ne îndrepte, dar fără să ai şi o bâtă nu îi corectezi pe oameni

Circulaţia tramvaiului 41 ar putea fi oprită săptămâna viitoare, timp de două luni - surse

Circulaţia tramvaiului 41 ar putea fi oprită săptămâna viitoare, timp de două luni – surse

Chiriţoiu, despre conflictul taximetrişti-ridesharing: Nu trebuie să fie aceleaşi condiţii pentru toţi, ci obiectivul trebuie să fie similar