Investiţii

Acţiunile europene au închis în scădere

Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de vineri în scădere după ce preşedintele Rezervei Federale (Fed) americane din St. Louis, James Bullard, a declarat că banca centrală ar putea decide în octombrie reducerea achiziţiilor de obligaţiuni, transmite Bloomberg.

Acţiunile europene au închis în scădere
Wall Street a deschis indecis

Wall Street a deschis indecis

Bursa a scăzut foarte uşor, pe un rulaj salvat de acţiunile Fondului Proprietatea şi OMV Petrom

ASF a oprit pentru două zile fondurile private de pensii de la tranzacţiile cu acţiuni la bursă

Nuclearelectrica: Azi se anunţă preţul de adjudecare. Primele estimări spun că va fi aproape de minimul cerut

Bursa a scăzut uşor în prima parte a şedinţei, pe un rulaj de doar 2,2 milioane lei

Erste Group recomandă achiziţia acţiunilor Băncii Transilvania. De ce sunt mari dobânzile în România

Bursa de la Bucureşti a scăzut uşor, pe un rulaj redus

Cursul a urcat la 4,46 lei/euro la începutul sesiunii

Acţiunile europene deschid indecis

Acţiunile europene deschid indecis

Care sunt promisiunile toamnei la Bursă şi ce vor face campioanele de până acum pe 2013

Acţiunile europene au închis la un nivel maxim după iunie 2008

Wall Street a deschis în creştere

Wall Street a deschis în creştere

Bursa a crescut cu 0,73%; acţiunile FP au stabilit un nou record istoric

Cursul oscila aproape de 4,45 lei/euro la finalul zilei

Primele tranzacţii cu gaze naturale la BRM şi OPCOM ar putea fi derulate în septembrie

Consumul va creşte în România în 2014, stimulat de alegerile prezidenţiale, spun analiştii

Bursa de la Bucureşti avansa cu 0,48% la jumătatea zilei

Investitorii români vor da 220 mil. euro pe acţiunile Romgaz, în noiembrie, spun oficialii

Acţiunile europene deschid în creştere

Acţiunile europene deschid în creştere

Bursa a crescut la deschiderea şedinţei, susţinută de anunţul Fed

Cursul a coborât în jurul nivelului de 4,44 lei/euro, după anunţul Fed

Acţiunile europene au închis în creştere

Bursa din Statele Unite deschide indecis

Acţiunile SIF Banat-Crişana au crescut uşor, într-o piaţă liniştită

Anunţ de politică monetară FED la 21.00. Care ar putea fi efectele în România

Acţiunile SIF Banat-Crişana au crescut uşor, după două zile de scădere

Acţiunile Romgaz se vor vinde pe pieţele externe doar sub formă de certificate de depozit, GDR

Bursa a deschis în creştere uşoară, pe un rulaj redus

Bursele europene au deschis în urcare uşoară

Cursul a fost stabil la deschiderea sesiunii, cu oscilaţii aproape de 4,48 lei/euro