Şi-a dat viaţa pentru soacră

Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Brăila, a manifestat un curaj desăvârşit salvându-şi soacra dintr-un incendiu. După ce a scos-o din casă, bărbatul a sunat la Pompieri şi la Salvare, apoi s-a întors în apartamentul în flăcări. Acesta s-a intoxicat cu monoxid de carbon şi nu a  mai putut fi salvat.
Economica.net - mar, 29 nov. 2011, 10:10

Incendiul s-a declanşat sâmbătă, în intervalul 22.00-23.00, într-un apartament din blocul B6, de pe B-dul Independenţei. Dormitorul a fost cuprins de flăcări, moment în care brăileanul a sărit să o ajute pe soacra sa. După ce a scos-o afară, a sunat la 112 si apoi s-a reîntors în locuinţă. Din cauza fumului dens şi a monoxidului de carbon, el s-a intoxicat şi nu a mai putut să se salveze.

Martorii susţin că în apartament se mai aflau şi soţia bărbatului şi un copil, care din fericire au reuşit să scape.

Bărbatul salvator a fost însă găsit în casă, inconştient. Acesta a fost evacuat de pompieri, însă eforturile de a-l salva au fost în zadar.

Flăcările au distrus mobilierul şi celelalte bunuri din dormitorul apartamentului. „Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit la instalaţia electrică”, ne-a declarat  Ştefan Stoian.

Te-ar mai putea interesa și
Modelul electric Dacia Spring, deja disponibil pentru revânzare pe site-urile de profil
Modelul electric Dacia Spring, deja disponibil pentru revânzare pe site-urile de profil
Pe site-urile de comerț online au apărut deja, la doar câteva zile după debutul livrărilor, primele anunțuri cu modele Dacia Spring de vânzare....
După NEPI Rockcastle, și Sonae Sierra construiește apartamente lângă mall. Dezvoltatorul are PUD pentru un ansamblu de șase etaje lângă Parklake
După NEPI Rockcastle, și Sonae Sierra construiește apartamente lângă mall. Dezvoltatorul are PUD pentru un ansamblu ...
Dezvoltatorul Sonae Sierra se pregătește de construcția ansamblului rezidențial de lângă mallul Parklake din sectorul ...
Arabia Saudită va investi peste un miliard de dolari în iniţiative de mediu
Arabia Saudită va investi peste un miliard de dolari în iniţiative de mediu
Arabia Saudită, cel mai mare exportator mondial de ţiţei, a anunţat luni că doreşte să investească peste un miliard ...
Profitul TeraPlast s-a majorat cu 41% față de primele 9 luni din 2020
Profitul TeraPlast s-a majorat cu 41% față de primele 9 luni din 2020
Grupul TeraPlast a înregistrat un profit net de 43,3 milioane de lei în primele 9 luni ale anului, în creştere cu 41% ...