city insurance

City Insurance, firmă cu 3 milioane de clienți RCA, renunță la ofertele speciale pentru șoferi. Decizia impusă de noul administrator naște controverse într-o industrie cu peste 250.000 de angajați

City Insurance, liderul pieței de asigurări aflat într-o situație dificilă din care doar anunțatul său cumpărător o poate salva, nu va mai putea vinde, la prețuri preferențiale, asigurări RCA pentru transportatorii din anumite asociații de profil. Deși era mai puțin știut public, compania cerea un tarif fix de 5.900 de lei, mult sub nivelul competitorilor, pentru asigurarea camioanelor de peste 16 tone care aparțineau membrilor UNTRR și FORT, două dintre asociațiile transportatorilor. COTAR, cea mai vocală dintre asociațiile de profil, salută renuțarea la aceste facilități, în timp ce FORT, una dintre asociațiile direct afectate, transmite că este vorba despre ” încă o lovitură dură aplicată firmelor de transport”. Industria transporturilor este unul dintre cei mai mari angajatori din România, cu peste 250.000 de oameni doar în zona de șoferi. Decizia a fost luată de Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), administratorul numit de ASF a cărui principală sarcină este să se asigure că City Insurance, rămasă mult în urmă cu plățile, își va respecta obligațiile asumate prin vânzarea polițelor.

City Insurance, firmă cu 3 milioane de clienți RCA, renunță la ofertele speciale pentru șoferi. Decizia impusă de noul administrator naște controverse într-o industrie cu peste 250.000 de angajați
Decizie majoră în cazul City Insurance, cu 3 milioane de clienți RCA. Compania și acționarul majoritar pierd în fața ASF. City trebuie să aducă bani de acasă , indiferent dacă se vinde sau nu

EXCLUSIV Oferta oficială făcută de Biserica Ortodoxă a Greciei și vehiculul I3CP pentru City Insurance. Marea surpriză: Dan Odobescu, acționarul majoritar și cumnatul lui Adrian Năstase, dispare din schemă, dar poate intra BERD- DOCUMENT

EXCLUSIV Cine este firma așteptată să salveze City Insurance? I3CP, anunțatul cumpărător, e marcă înregistrată a Exin, implicat într-o tranzacție gigant ratată în Grecia. Matt Fairfield, un american cu nume în business-ul elen, omul cheie

City Insurance, cu 3 milioane de clienți, a reînceput plata daunelor. Liderul RCA, șanse să scape de faliment în ciuda găurilor uriașe. ASF și City, către brokeri:

City Insurance, cu 3 milioane de clienți, a reînceput plata daunelor. Liderul RCA, șanse să scape de faliment în ciuda găurilor uriașe. ASF și City, către brokeri: „Nu opriți vânzările! Există încă interes pentru preluare”

CONFIRMARE: City Insurance  intră sub administrarea Fondului de Garantare. Acționarii își pierd dreptul de vot. ASF, declarație în exclusivitate pentru Economica.net

Autocar, cel mai vocal service din piață, acuză firmele de asigurare de practici incorecte: Plângerile mincinoase maschează practici înșelătoare

Transportatorii și service-urile din COTAR, apel la ASF, DNA și alte autorități: Atenție la vânzarea City Insurance!

City Insurance, cel mai mare asigurător din România, s-a vândut unei firme legate de Biserica Ortodoxă a Greciei

ASF: Aproape 75% din portofoliul de asigurări RCA a fost cumulat de City Insurance şi Euroins, în 2020

City Insurance, liderul RCA cu 3 milioane de clienți, obligat să aducă peste 16 milioane de euro și să reanalizeze 100.000 de dosare de daună

Război total între asigurători și transportatori. Se acuză reciproc de înșelăciune și minciună

Arbitrul pensiilor și asigurărilor se vrea mai greu de

Arbitrul pensiilor și asigurărilor se vrea mai greu de „fentat”. ASF, reguli noi pentru controale, cu bătaie către giganții cu probleme din RCA

COTAR i-a cerut lui Cîțu să legifereze decontarea directă pentru polițele RCA, pentru ca piața să scape de oligopolul Euroins - City Insurance

COTAR i-a cerut lui Cîțu să legifereze decontarea directă pentru polițele RCA, pentru ca piața să scape de oligopolul Euroins – City Insurance

Euroins reacționează după amenda primită de la ASF și susține că în ultimul semestru din 2020 a înregistrat o scădere cu 30% a reclamațiilor

ASF a amendat drastic companiile de asigurări City Insurance și Euroins pentru plata cu întârziere a despăgubirilor polițelor RCA

Cât de asigurată este casa ta asigurată? Lunga listă a excluderilor sau cum rămâi şi cu dauna şi cu banii daţi pe poliță - ANALIZĂ

Cât de asigurată este casa ta asigurată? Lunga listă a excluderilor sau cum rămâi şi cu dauna şi cu banii daţi pe poliță – ANALIZĂ

City Insurance, cel mai mare vânzător RCA,  încă o sancțiune pentru neplata daunelor. Datorii de milioane de euro din Carte Verde. City contestă

ASF, despre polița RCA: Oamenii au fost grevați de dreptul la despăgubire. Nicu Marcu: Mandatul meu, pentru drepturile consumatorilor

Arbitrii asigurărilor și pensiilor întorc procesele în favoarea lor. ASF, încă trei victorii în justiție, două împotriva granzilor RCA

ASF a câştigat în instanţă litigii împotrivita City Insurance, Onix Asigurări şi Euroins România

Vești proaste pentru constructorii din România: Dispar asigurările de garanții, cea mai ieftină metodă de a participa legal la licitații

Arbitrul pensiilor și asigurărilor, copleșit de procese. ASF pierde pe bandă, iar deciziile sale rămân în aer. La mijloc sunt milioane de români

Semnale proaste pentru șoferi. Nereguli uriașe cu daunele din accidente. Liderul RCA, City Insurance, a depășit orice record (Studiu de caz)

City Insurance resuscitează un produs pentru toți șoferii. Viorel Vasile, Safety:

City Insurance resuscitează un produs pentru toți șoferii. Viorel Vasile, Safety:”Pe piețele mature, toate service-urile au polițe de răspunderi”

City Insurance, liderul RCA,victorie surpriză în instanță: Scapă de majorarea de capital de 16,5 mil euro și de reanalizarea a 100.000 de dosare

City Insurance, cu trei milioane de clienți RCA, nu constituia corect rezervele. Ce stă în spatele amenzii luate de liderul asigurărilor

A.S.F. a decis amendarea companiei City Insurance și încetarea supravegherii companiei Euroins

EXCLUSIV City Insurance adună bani de peste tot: 80 de milioane, recuperați dintr-un împrumut aranjat de fostul patron, un italian controversat

City Insurance: Volumul primelor brute subscrise a crescut cu 38% în primele nouă luni

ASF a sancţionat City Insurance şi Euroins cu câte 50.000 lei pentru încălcări ale legislaţiei privind asigurarea RCA