grecia

Grecia: Varoufakis consideră încă posibil un acord asupra datoriei

Ministrul grec de finanţe, Yanis Varoufakis, a apreciat într-un interviu ce urmează să apară în ediţia de luni a unui cotidian german că un acord asupra datoriei Atenei este posibil şi ar putea fi ‘încheiat chiar într-o noapte’ în cazul în care cancelarul german, Angela Merkel, ar fi prezentă, scrie AFP.

Grecia: Varoufakis consideră încă posibil un acord asupra datoriei
Negocierile dintre Grecia şi creditorii săi se reiau sâmbătă, la Bruxelles

Liderii zonei euro nu exclud falimentul Greciei - Reuters

Liderii zonei euro nu exclud falimentul Greciei – Reuters

Preşedintele Eurogrupului avertizează: Grecia trebuie să ia decizii dificile

Grecia a fost retrogradată la

Grecia a fost retrogradată la „CCC” – S&P

Grecia se arată pregătită să discute noi concesii legate de planul bugetar

BCE a majorat la 83 de miliarde de euro plafonul liniei de finanţare de urgenţă destinată băncilor elene

Criza din Grecia: Comisia Europeană nu este mulţumită de ultimele propuneri ale Atenei

Proiect pe cinci ani pentru salvarea Greciei, propus de Austria. Juncker ar fi de acord

Reuniunea Merkel-Hollande-Tsipras a fost anulată

Criza din Grecia: Ministrul de finanţe schimbă tonul, dar rămâne ferm pe poziţia anti-austeritate

Grecia: Juncker refuză să discute cu Tsipras, în ajunul reuniunii G7

Grecia: Alexis Tsipras respinge cu fermitate planul de reforme al creditorilor

Grecia: Nu este prevăzută o nouă întrevedere Juncker-Tsipras înainte de marţea viitoare - surse

Grecia: Nu este prevăzută o nouă întrevedere Juncker-Tsipras înainte de marţea viitoare – surse

Retuş major la zona euro

Retuş major la zona euro

Grecia a obţinut de la FMI amânarea achitării a patru rate din împrumut până la sfârşitul lunii iunie

Grecia: Niciun acord între Atena şi creditori. Discuţiile se reiau în zilele următoare

Grecia: Hollande pledează pentru un compromis echilibrat între Atena şi creditori

BCE a majorat la 80,7 miliarde de euro plafonul liniei de finanţare de urgenţă destinată băncilor elene

ANAT: Turismul este în creştere. Principalele destinaţii rămân Grecia, Turcia şi Spania

BCE: Băncile elene sunt solvabile în acest moment

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 2.06.2015

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 2.06.2015

Întâlnire pentru viitorul Greciei: Troica, Merkel şi Hollande au discutat despre criza elenă, la Berlin

UE: Juncker repetă că se opune ieşirii Greciei din euro

Grecia: Varoufakis provoacă polemică în interiorul guvernului

Guvernul Greciei dă asigurări că îşi va onora în iunie obligaţiile către FMI

E oficial: Grecia a reintrat în recesiune, în T1

Pierderile NBG şi Alpha Bank s-au atenuat în T1, dar au crescut provizioanele pentru creditele neperformante

Christine Lagarde, şefa FMI: Ieşirea Greciei din zona euro este posibilă şi nu va desfiinţa euro

FMI: Grecia nu va mai avea acces la bani dacă nu-şi plăteşte ratele

BCE nu va relaxa condiţiile de finanţare pentru Grecia