Companii

Pentru 50.000 de euro poţi avea un magazin Gerovital în franciză. Nu se plătesc taxe de redevenţă, iar Farmec vrea extinderea sistemului în lume

Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, cu o istorie de 128 de ani, a lansat oficial sistemul de franciză pentru magazinele Gerovital. Investiţia totală a celui francizat este de circa 50.000 de euro. În această sumă intră şi cheltuielile cu spaţiul comercial şi amenajarea lui, şi stocul iniţial de marfă, şi taxa iniţială de franciză, şi knowhow-ul oferit de compania românească, inclusiv marketingul. În plus, aşa cum a explicat Mircea Turdean, director general Farmec, francizatul nu va fi obligat să plătească taxe lunare de redevenţă către francizor. Turdean vrea să extindă franciza Farmec la nivel internaţional deoarece brandul este unul cunoscut în întreaga lume şi la ora aceasta există oricum magazine partenere ale Farmec şi Gerovital în 30 de ţări, în care Farmec asigură distribuţia.

Pentru 50.000 de euro poţi avea un magazin Gerovital în franciză. Nu se plătesc taxe de redevenţă, iar Farmec vrea extinderea sistemului în lume
ROMATSA estimează un profit net de patru ori mai mic în acest an, de 12,88 mil. lei. Cheltuielile de personal, mai mari cu peste 7%

Ministerul Dezvoltării cumpără 131 de autobuze electrice pentru Iaşi, Sibiu, Sighetu Marmaţiei, Slatina, Suceava, Tîrgu Mureş şi Piteşti

Şeful ArcelorMittal cere UE măsuri suplimentare pentru contracararea impactului tarifelor vamale impuse de SUA

Huawei, locul trei în lume în topul vânzărilor mondiale de gadgeturi wearable în primul trimestru

Ministrul Economiei: Am redeschis primele trei mine din cele 530 închise. Într-un an, toate minele vor fi deschise

Epson România: piața locală de imprimante a crescut anul trecut cu aproape 10% faţă de 2017

Peste jumătate din producția Isopan în România merge la export

Resursele de energie primară, în urcare cu 0,9% în primele 4 luni din 2019. Resursele de energie electrică scad cu 6,7%

România are, miercuri, cel mai mic preţ la energie electrică din regiune, datorită producţiei mari a hidrocentralelor

Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 7,4% în primele 4 luni din 2019

Comisia Europeană a blocat tranzacţia dintre Thyssenkrupp şi Tata Steel, ce ar fi creat al doilea producător european de oţel

Fondator VTEX: România exportă talente, dar ar trebui să exporte servicii digitale. Poate deveni un hub regional de e-commerce

Tren Otopeni Euro 2020: gălăţenii care vor face calea ferată peste DN1 au modernizat mai multe gări şi poduri, dar au renunţat la o autostradă

Jysk România vrea să ajungă la 135 de magazine în următorii ani

Consiliul Concurenţei analizează preluarea R&R Oil Services şi a unor active ale RIG Service de către grupul Rohrer

Producătorul pantofilor Crocs reduce producţia realizată în China pentru piaţa din SUA

Cuc: Până vineri se vor finaliza toate lucrările începute pe A2. Vom relua reparaţiile după 15 septembrie

Transelectrica spune că începe închiderea inelului de 400 kV al Bucureștiului

Cazul Renault-Fiat

Cazul Renault-Fiat „nu s-a încheiat” – ministrul francez al Transporturilor

Guvernul va aproba săptămâna viitoare proiectul hidrocentralei de la Tarniţa-Lăpuşteşti

Anton: Am solicitat Comisiei Europene consultanţă despre cum să reducem impactul preţului mare al certificatelor de emisii

Presa americană acuză Google că obţine venituri de miliarde de dolari fără să plătească nimic creatorilor de conţinut

Huawei nu renunţă la obiectivul de a deveni cel mai mare producător global de smarpthone-uri

Aplicaţia chinezească TikTok, pentru prima dată la un eveniment din Europa de Est la UPGRADE 100

Trenul Gara de Nord-Otopeni: constructorul şi-a asumat finalizarea până la sfârşitul lunii mai 2020

Guvernul ar putea compensa costurile cu certificatele de emisii ale tuturor companiilor româneşti

Toate prevederile care privesc energia din OUG 114 se rediscută

Ikea deschide magazinul din Pallady pe 24 iunie

Parcul comercial Doraly a închiriat un pavilion nou retailerului danez Jysk

Începe runda XI: România scoate la licitaţie 28 de perimetre pentru exploatarea de petrol şi gaze